marți, 4 ianuarie 2011

Micul constructor

       Peste doua zile Dante face 2 ani si 2 luni. Asa ca am considerat ca este momentul sa-i fac cunostinta cu jocul de constructie. Eram foarte curioasa sa vad daca ii va placea , avand in vedere ca clasicul lego nu l-a interesat prea mult. Dar in ultima vreme am observat ca incerca sa construiasca din bucatele de paine , din diverse lucruri care-i cadeau in mana. 
        Am gasit la librarie un foarte frumos joc de constructie , colorat si dintr-un material interesant: un fel de burete mai tare. In felul acesta piesele au o buna aderenta intre ele iar eu sunt multumita ca nu risc sa calc peste vreo piesa  colturoasa (asa cum se intampla cu jocurile clasice de acest fel confectionate din lemn) si nici nu se poate lovi cand il apuca avantul demolarii. Desi eu sunt adepta lemnului cand vine vorba de jucarii, de aceasta data m-a bucurat alegerea facuta.
       Spre bucuria mea jocul chiar l-a incantat si si-a insusit mult mai bine notiunea de cub (pe care deja o cunostea) dar a invatat-o  si pe aceea de cilindru, iar acum lucram la cea de piramida. Poate folosi constructiv si notiunile pe care le are de patrat, cerc, dreptunghi, triunghi, invata cum se aseamana una cu alta, cum se pot imbina si cum poate aparea din mainile lui o casuta ca un mic castel.  Dupa o repriza de construit, ca un adevarat constructor, isi ia ciocanelul si demoleaza cu aceeasi bucurie cu care a construit.
         Recomand acest joc pentru copiii de varsta lui Dante si multa rabdare mamicilor de a construi alaturi de ei, iar si iar, spre a vedea cum se demoleaza intr-o clipa constructia facuta cu migala, dar si de a le explica diferitele forme geometrice, foarte utile pentru dezvoltarea intelegerii mediului inconjurator.        
                                                                                                                                        by vavaly




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu