Exact cu intrebarea de sfarsit din articolul Mariei am sa incep eu: dar pe noi, oamenii mari, cine ne pune la coltul pisicii? Si nu ma refer la faptele si actiunile majore din viata noastra, care odata facute gresit vor fi sanctionate vrand nevrand de cei din jur, de viata insasi. Ma refer la micile greseli pe care le facem, poate, zi de zi, fata de puii nostri. Dar si la micile greseli ale caror consecinte le vor simti copiii nostri in viitorul lor.
Eu imi amintesc clar cateva povete pe care ni le dadea in liceu doamna profesoara de biologie. Mi s-au intiparit in memorie si au ramas acolo pana a venit timpul lor. Una dintre ele suna asa: nu scoateti copiii afara la plimbare seara, cand numai este soare, cand nu se mai distinge nici verdele copacilor. Copilul trebuie sa fie in contact cu energia solara, sa se bucure de lumina, de compania celorlalti copii. Degeaba iesi cu el la plimbare pentru a-ti face tu cumparaturile zilnice daca nu-l duci acolo unde este locul lui: la joaca. Zi de zi o mamica trebuie sa se mobilizeze si sa mearga cu copilul in parc, fie ca are sau nu energia necesara. Vara chiar de doua ori pe zi, desi sunt zile in care eu si Dante, Maria si Matei, Mihaela si Delia si alte mamici curajoase , lasam balta gospodaria, luam cutiutele cu mancare si petreceam in parc zi-lumina. Cand ajungeam acasa eram vesele si pline de viata, o oboseala placuta ne cuprindea, iar copiii se incarcau de frumoase amintiri.
Un alt sfat, venit din revolta dansei vis-a-vis de ceea ce vedea in jurul ei, era acela de a respecta programul copilului de masa, joaca, somn. Ne povestea cum vede mamici tarandu-si puii de mana somnorosi, la prima ora a diminetii, scanciti de foame si somn, sau poate de plictiseala, doar pentru ca vroiau ele sa-si faca cumparaturile in zori. Puiul de om nu are nici o vina intr-o astfel de situatie, e dreptul lui sa protesteze iar admonestarea de catre mamica este unul din lucrurile pentru care ar trebui sa mearga singura la coltul pisicii. Un covrig indesat in gura copilului si un suc sau o bomboana nu se cheama mic dejun si nici nu va potoli protestele celui mic.
Cat despre micile nazbatii pe care le fac cei mici uneori si eu imi pun problema permisivitatii sau nu. Dar am ales sa ii dau libertatea de a cunoaste, de a experimenta ( ii place foarte mult sa toarne apa dintr-un pahar in altul - cu consecintele de rigoare). Am citit undeva ca o fetita de 4-5 ani a desenat-o pe mama ei cu o gura foarte mare, exprimand astfel faptul ca mama ei o certa foarte des. Astfel ne vad copii nostri. La Dante am observat ca de cate ori ridic vocea sa il cert isi pune manutele la urechi. Poate e felul lui de a ma pune la colt.
Si cate si cate greseli nu facem zilnic, cand obosite si plictisite nu ne jucam destul de mult cu copilul, sau cand vine la noi incantat cu vreun desen care i-a iesit , iar noi ii spunem: "nu acum, am treaba"... iar treaba nu se termina niciodata.
by vavaly
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu