Conversatii cu Ana
Eu: Daca tot am lamurit ce nu-mi place la cuvantul Educatie si cum vreau eu sa fie Educatia pentru mine si pentru Matei ma gandesc sa urc in trenul vietii cu care incepuseram calatoria noastra; impreuna cu Matei si nu altfel.
Sunt de accord sa-mi las parintii pe peronul trecutului, alaturi de educatia primita si alaturi de rautate (chiar si ura pe care o simteam asupra cuvantului educatie). Dar… mai departe, pe Cale, asa cum am perceput-o din scrierile maicutei Siluana Vlad - "Impreuna dumiriri pe Cale" - incotro calatoresc? Imi strang la piept pe micul Matei si cu invataturile Indreptarului de spovedanie in minte fac mici pasi, marunti spre...?
...Ma poticnesc in incercarea mea de-a medita la educatie (ce cuvinte mari mi-am ales), ma impotmolesc pentru ca mi-e teama, mi-e teama sa nu gresesc. Nu vreau sa-mi cresc copilul cu regrete ori cu resentimente. Am nevoie de confirmarea ca tot ce fac pentru Matei este bine, dar cum aflu acest lucru? Imi ocup un loc in trenul vietii pe Calea sufletului meu, dar…, desi nu sunt singura, am prietenele alaturi, copiii lor, familia, ajutorul divin, totusi cum stiu ca-l ajut pe Matei sa intre pe Calea lui, pe destinul lui, cum voi stii Cand sa-l ajut sa urce in propriul tren?
Am atat de multe intrebari si atat de putine raspunsuri imi pot da singura...parca tot ce am citit pana acum e mult, mult prea putin...si nu am la indemana toate uneltele, toata increderea ca pot sa-l educ pe Matei pentru a fi fericit.
...Dar pentru a reusi sa ma urc in trenul vietii propus de tine trebuie sa mai las ceva pe peronul trecutului...bagajul cu teama, frica, spaima, amintirea privirilor incruntate ale mamei, silueta gri a tatalui meu si orice alta memorie negativa.
Aflaţi mai multe »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu