Dante cu mama si cu tata la plimbare. Totul e alb in aceasta iarna generoasa prin zapada daruita. Ne tinem toti trei de mana. Deodata Dante se desprinde din mainile noastre si in hohote de ras se intinde pur si simplu pe jos in zapada (care-i cam batatorita de picioarele trecatorilor, dar ce conteaza...). Rade si da din manute si picioruse, priveste incantat cerul si transmite bucuria si fericirea simpla cu toata fiinta lui. Toti trecatorii se opresc macar pentru o clipa si zambesc, sau rad , dupa cum le e starea de spirit. Iar noi ne simtim cu inima zburand pentru minunea care ni se intampla.
De cate ori nu am simtit oare si noi acest imbold de a ne bucura de o anumita clipa si a o face memorabila? De ce ne oprim sa ne exprimam uneori euforia unui moment si il lasam sa treaca pe langa noi? Copiii au acest dar de a ne face sa ne reamintim ce frumoasa e clipa.... by vavaly
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu