miercuri, 26 ianuarie 2011

Rasfat versus Alint

    Mi-am pus de multe ori problema educatiei copilului pana la trei ani, si limitele ei, permise, acceptate, aprobate sau nu, sub forma rasfaturilor sau alinturilor de zi cu zi sau chiar pe termen indelungat spre permanent. Matei are doi ani impliniti si pana la aceasta varsta nu pot spune ca a fost un copil constrans sa faca ceva inafara ritmului obisnuit de masa-somn-joaca pe care am incercat sa-l conduc usor, insesizabil spre acea rutina de dorit si atat de insistent mentionata in cartile de specialitate privind cresterea copilului.
    Acum la doi ani simt ca urmeaza o noua etapa in dezvoltarea lui Matei; spun simt, caci asa cum la fiecare etapa - ma refer la puseele de crestere, despre care promit sa scriu in curand - am devenit constienta de pragul pe care Matei il depasea cu succes simt si cred ca si de aceasta data, la acest nou prag al celui de-al doilea an de viata, vom fi bine. De aceast data, insa, cu siguranta pot spune ca nu este doar un puseu de crestere, ci cumva Matei se dezvolta comportamental intr-un ritm mult mai alert ca pana acum sau poate ca pana acum ritmul a fost alert, dar abia acum escaladeaza Everestul comportamentului copilului mic, ca un zvacnet, o strafulgerare si o explozie a paletei emotionalului sau.
  Prea mare pentru a mai ganguri si a fi leganat, prea mic pentru a-i tine o disertatie pe tema comportamentului, Matei cauta in relatia cu mine noi si noi limite. Testeaza, apasa, impinge limitele, cauta si intinde resorturi, "cere" ingradiri pe care apoi le refuza, se aliniaza la reguli pentru ca apoi sa le incalce voit asteptand reactii, raspunsuri, gesturi, explicatii. Simt uneori ca suntem antrenati intr-un joc, pe o mare tabla de sah, in care noi suntem jucatori, regi si pioni in acelasi timp.
    Matei cu siguranta are nevoie de limite, dar si de libertate, dar cel mai mult simt ca are nevoie de siguranta fizica si emotionala, de stabilitate si flexibilitate si intelegere din partea mea. Iar eu ma simt uneori in alerta, incercand sa anticipez, sa inovez, sa improvizez noi metode de a ne petrece zilele obisnuite cu bucurie si veselie, straduindu-ma sa transform clipa de dinaintea unei confruntari in momente de distragere a atentiei, de negocieri blande, de mediere cu fermitate si intelegere a unui pre-conflict intre Matei si cei din jurul sau. Nu e usor sa nu creezi un oarecare disconfort in jur cand esti compania unui copil de doi ani, daca esti in vizita de exemplu, si totusi nu-ti poti lipsi copilul de experiente si nici nu-i poti cere sa aibe rabdarea, preocuparile si mobilitatea unui adult, ar fi nefiresc, poate doar daca copilul in cauza ar avea procupari de geniu sedentar.
    De unde stiu cum si cand sa-mi impun vointa? Alegerile sunt de obicei simple; prefer sa planga cateva minute pentru ca l-am deposedat de un obiect cu care s-ar putea rani, o vaza de cristal de exemplu, sau cu care ar putea rani pe altcineva, decat sa fiu martora unui dezastru doar pentru ca nu am luat atitudine; in rest micile experimente neinspirate le tratez cu Coltul pisicii (si reversul sau) sau, mai nou, cu Tabelul faptelor bune si a faptelor rele, mai exact cu un tabel ce infrumuseteaza frigiderul cu fete zambitoate, vesele  ca recompensa pentru orice fapta buna si cu fete triste pentru orice fapta rea. Am simtit ca acum este varsta si momentul la/in care Matei este pregatit si poate incepe sa invete deosebirea dintre bine si rau, dintre faptele bune si rele.
    Pe langa toate acestea simt totusi ca este nevoie de o alta nunata de adaugat in relatia mea cu Matei. Cuplul nostru copil-mama are nevoie de un up-grade pe dimensiunea comportamentala. Intai de toate am cautat sa-mi lamuresc paleta de culori care defineste Rasfatul si Alintul, dar mai ales am incercat sa inteleg diferentele dintre acestea.
    Cu singuranta ca veti fi de acord ca rasfatul, asa cum il percep eu, este acea maniera prin care parintii isi manifesta dragostea, grija si atentia fata de propriul copil prin eforturile permamente, nerostite, constante de a oferi copilului siguranta palpabila a implinirii tuturor nevoilor sale, dar si a dorintelor ca raspuns sau nu la cererile copilului.
    Cu toate acestea rasfatul poate fi interpretat in sensul lui negativ ca razgaiala, iar in jurul varstei de doi ani, "teribble twos" cum au numit-o psihologii, razgaiala este accesorizata cu acele tantrumuri pe care rar am intalnit copii sa nu le acceseze macar o data.
    Rasfatul este, deci, din punctul meu de vedere o prelungire a alintului, o mare umbrela sub care intra toate acele gesturi care decurg din alint si care se metamorfozeaza in gesturi care perturbeaza, odata lasate sa se dezvolte, comportamentul copilului si care duc la toate acele reactii negative pe care adultii nu stiu uneori cum sa le administreze: nerespectarea regulilor si limitelor impuse, egoismul, egocentrismul, santajul emotional, tantrumurile care se pare ca nu prezinta interes pentru copii daca nu au spectatori. Problema tantrumurilor nu se pune in sensul ca micutii sa nu le mai faca, caci s-a stabilit deja ca majoritatea copiilor le fac, ci cum reactionam in fata acestor tantrumuri, si in sens, mult mai larg, cum (sa) reactionam in fata copilului rasfatat. Cred ca important este sa gasim, fiecare dintre noi, parintiii, metoda proprie, felul unic de a reactiona sau mai concret, stilul personal de parenting care se potriveste copilului si care sa (re)aduca echilibrul atat de dorit in relatia parinte-copil.
    Daca rasfatul ar fi doar atat si nimic mai mult, ar fi minunat, dar rasfatul capata nuante inselatoare, mai obscure si mai parsive decat alintul, caci rasfatul devine o constanta in viata copilului, a viitorului adult si a adultului in sine. Astfel, copilul rasfatat inca de mic va deveni un adult care manipuleaza, subjuga si profita din relatiile cu cei din jur nereusind ca adult - si nici in copilarie - sa creeze prietenii si parteneriate bazate pe respect, dezinteres si reciprocitate, iar uneori se simte, poate fara vina lui, un adult care esueza in viata personala sau profesionala din cauza incapacitatii de a respecta norme si reguli si de a se alinia unui mod de viata care presupune constant efort si concentrare pe idealuri proprii, teluri si obiective de implinit sau atins.
Aflaţi mai multe »

Cantecelele noastre

  Dante mi-a facut o frumoasa surpriza zilele trecute aratandu-mi ca si-a insusit cantecelele in limba engleza pe care le asculta de ceva vreme incoace. I le-am aratat intai la calculator apoi le-am introdus in repertoriul nostru de cantecele zilnice. Pentru mine este o surpriza deoarece el nu da semne ca ar repeta, ca l-ar interesa si deodata ne trezim ca le stie, asa cum s-a intamplat si cu cele din Cutiuta muzicala. Redau mai jos cateva din cantecelele foarte simple precum si : Twinkle twinkle little star; Five Little Monkeys; Clap Your Hands. Sigur ca sunt si multe altele dar pentru inceput acestea sunt de ajuns la varsta lui. 

Rain, rain, go away

Rain, rain, go away
Come again in other day
Mother want's to play.

Humpty Dumpty

Humpty Dumpty sat on a wall,
Humpty Dumpty had a great fall.
All the King's horses, And all the King's men
Couldn't put Humpty together again!

One two I love you

One, two I love u
Three, four let's count some more
Five, six get your sticks
Seven, eight 'couse counting is great
Nine, ten numbers're our friends.




Strumfii

Ieri dimineata am primit un telefon de la prietena mea Ana, intrebandu-ma daca iesim afara cu saniutele. Noi nu aveam sania acasa (era la tati in masina), pentru ca Delia se joaca nonstop cu ea in casa si am considerat ca sta mai bine acolo. Povestindu-i Anei acest lucru, a venit cu ideea de a incerca sa-i punem pe amandoi (Rares si Delia) pe sania lor.Va pot spune cu bucurie ca amandoi copii au reactionat pozitiv.





Am ajuns pana in parcul mare cu ei. Acolo, asa cum era de asteptat, Delia a coborat de pe sanie si fuga - fuga, s-a aruncat in zapada.









 Rares fiind mai mic (1 an si 5 luni), a preferat sa faca doar o poza in zapada si apoi a privit-o pe prietena lui mai mare de pe saniuta, cum zburda, cum se rostogoleste si cum gusta din zapada.









 La intoarcere, Delia a preferat sa impinga saniuta cu Rares pe ea, cat tine toata aleea principala din parc cantand: hmm, hmmm, hm.
Pentru noi toti a fost o zi minunata si speram sa mai avem si altele la fel.










Astazi nu am putut repeta experienta de ieri, deoarece este un ger napraznic, asa ca noi mamicile ne-am delectat cu cate o cafeluta, iar strumfii nostri s-au jucat cu Papy si cu jucariile.















by mihaela

Lungimi, varsta si contra-ziceri

    Matei se redescopera zi de zi si de curand imi da senzatia ca percepe, constientizeaza ca nu mai este bebelus. Dupa ce a refuzat cu vehementa sa mai imbrace body-uri, pentru ca "nu e bebe" imi spunea el, ca raspuns la proiectul Olita fericita, acum se admira, se priveste, isi contempla trupusorul pentru ca apoi sa dea verdicte: "Am picioare lungi, mami!" mi-a spus aseara, iar apoi mi-a tot aratat, insistent, cu degetelele de la manuta dreapta ca are trei ani. Am incercat sa-l contrazic, sa-l corectez asezandu-i la vedere doar doua degetele la manuta, dar insista, insista si iar insista: "Am trei ani, mami, nu doi!". 
    Am ras, l-am corectat, ne-am contrazis: "trei, nu doi, mami!" imi raspundea razand, amuzat si entuziasmat de dialogul nostru sacadat, vesel, pasional prin insufletirea vesela pe care o primeau varstele trei si doi ani. In final, s-a stabilit ca Matei are trei ani; e clar Mateiul meu a crescut si refuza sa mai poarte body, refuza sa mai aiba doi ani si o, da, ...are picioare lungi!
by Maria

Co-sleeping

       A dormi sau nu cu bebelusul este una din intrebarile pe care si-o pun proaspetii parinti. Unii aleg sa amenajeze o "camera a copilului" si sunt hotarati ca puiul de om sa si-o insuseasca inca din primele zile cand ajunge acasa. Unii aleg varianta patutului si se incapataneaza pe ideea ca copilul trebuie sa doarma acolo de la inceput ca nu cumva odata asezat in patul parintilor sa numai plece de acolo. Iar unele mamici simt ca nu se mai pot desparti de puii lor nici macar pe durata intregii nopti.
      Noi am mers pe varianta combinarii dormitului alaturi de noi si a dormitului in patut. Copilul are perioade mai bune sau mai putin bune si eu cred ca trebuie sa i le respectam. In prima luna copilul a dormit numai langa mine, avand in vedere reprizele foarte dese de trezire din cauza colicilor, ba as putea spune ca noaptea era zi si invers.
     In jurul varstei de o luna am incercat sa il pun in patut si minune, i-a facut placere, adormea singurel, isi lua portia de 2-3 ore de somn, apoi alaptat si iarasi patut. Astfel a dormit pana in jurul varstei de 4 luni. Apoi deodata nu a mai vrut patut, adormitul era din ce in ce mai greu, trezirile peste noapte mai dese, astfel ca am ales sa nu imi mai fac probleme si l-am luat langa mine. Incet incet nu imi mai venea mie sa-l iau de langa mine noaptea si sa il pun in patut, simteam ca ceva lipseste de langa mine. Plus ca il alaptam de cate ori cerea si devenise obositor sa il tot iau si sa il asez la loc. Eruptiile dentare vin de asemenea cu reprize dese de supt si cea mai buna varianta este aceea a dormitului alaturi de mama. 
      Sigur ca mi-am pus si eu problema (mai ales influentata de "sfaturile" celor din jur) daca nu cumva gresesc, daca nu va deveni dependent de mine si de dormitul alaturi de mine. Dar practica mi-a demonstrat ca nu exista asa ceva. Chiar si cand eram plecata  in vizita, sau in parc si venea ora de somn a puiului, dupa o repriza de supt, preferam sa il tin in brate minute bune dupa ce adormea, pana sa il las intr-un pat sau sa il pun in carucior. Simteam ca astfel ii transmit starea de bine si de liniste necesara pentru somnul lui si imi era asa de drag sa il vad cum doarme in bratele mele.
      Timpul a trecut, alaptarea s-a incheiat la aproape un an, iar puiul a inceput iarasi sa doarma in patut linistit cate o noapte intreaga. Mai ales vara, cand caldura devine insuportabila, devine incomod sa dormim toti in acelasi pat, copilul avand nevoie de spatiu si de aer pentru a evita cresterea temperaturii si transpiratia excesiva. 
     Desigur ca am avut si noi perioade in care ne-am inversunat pe ideea ca Dante trebuie sa doarma in patut, ca patul este al parintilor, ca nu este bine sa doarma cu noi. Dar pana la urma copilul ne arata si, cu timpul, invata sa ne spuna ceea ce doreste. Acum, la cei doi anisori ai lui, are seri in care doreste singur sa doarma in patut, isi ia cateva jucarii preferate si adoarme acolo, in timp ce eu il tin de manuta si-i cant. Uneori doarme acolo toata noaptea, alteori se trezeste si spune ca vrea in pat langa noi. Perioadele alterneaza iar noi ne-am obisnuit sa nu ne mai facem probleme si sa ii respectam dorintele. Avem incredere in alegerile lui si nu ne mai gandim ca va deveni "dependent". Sigur ca este dependent, orice pui este dependent de mamica lui. Dar suntem siguri ca in timp se va desprinde, va alege sa doarma singurel in fiecare noapte. Iar copilaria nu dureaza o viata, cand va creste ne vom dori sa mai fie micut si sa il tinem in brate alaturi de noi . 
     Pe aceasta tema am gasit multe articole, printre care si acesta, dar eu cred ca fiecare copil ne arata singur ceea ce isi doreste cel mai mult iar noi, ca parinti, trebuie sa ii respectam aceste dorinte, fara prejudecati si influente de la cei din jurul nostru.  
     Voi cum ati decis  legat de aceasta problema?
                                                                                       by vavaly 
     

marți, 25 ianuarie 2011

Cu liftul

         De cand a descoperit liftul (noi locuim intr-un imobil fara lift), Dante are un nou joc: intra in sifonier, inchide usile, apasa pe niste butoane imaginare si numai ce-l aud - plimbam cu liftul. Acum urca, acum coboara, inchide si deschide usi; odata ajuns la destinatie spune cu un oftat: "am ajunsss....". E atat de simpatic...
         Daca ridic un pic vocea sau il cert pentru vreo boroboata, vine la mine, ma mangaie pe obraz, face un "shhh!!" cu degetelul la gurita si-mi spune:  "mai incet mama!" Poti sa te mai superi pe el ?
                                                                         by vavaly 
        

luni, 24 ianuarie 2011

Delia si cuvintele

  Delia stie sa faca precum leul - "ua-ua", rata este "ma-ma", trenuletul face ciu-ciu "tiu-tiu", pisicuta este "mi-mi" - miau. Mai nou ii place sa spuna primele sau ultimele doua litere dintr-un cuvant: apa - "pa", banana - "baim", suc -"su".








                                                              by Mihaela