miercuri, 26 ianuarie 2011

Rasfat versus Alint

    Mi-am pus de multe ori problema educatiei copilului pana la trei ani, si limitele ei, permise, acceptate, aprobate sau nu, sub forma rasfaturilor sau alinturilor de zi cu zi sau chiar pe termen indelungat spre permanent. Matei are doi ani impliniti si pana la aceasta varsta nu pot spune ca a fost un copil constrans sa faca ceva inafara ritmului obisnuit de masa-somn-joaca pe care am incercat sa-l conduc usor, insesizabil spre acea rutina de dorit si atat de insistent mentionata in cartile de specialitate privind cresterea copilului.
    Acum la doi ani simt ca urmeaza o noua etapa in dezvoltarea lui Matei; spun simt, caci asa cum la fiecare etapa - ma refer la puseele de crestere, despre care promit sa scriu in curand - am devenit constienta de pragul pe care Matei il depasea cu succes simt si cred ca si de aceasta data, la acest nou prag al celui de-al doilea an de viata, vom fi bine. De aceast data, insa, cu siguranta pot spune ca nu este doar un puseu de crestere, ci cumva Matei se dezvolta comportamental intr-un ritm mult mai alert ca pana acum sau poate ca pana acum ritmul a fost alert, dar abia acum escaladeaza Everestul comportamentului copilului mic, ca un zvacnet, o strafulgerare si o explozie a paletei emotionalului sau.
  Prea mare pentru a mai ganguri si a fi leganat, prea mic pentru a-i tine o disertatie pe tema comportamentului, Matei cauta in relatia cu mine noi si noi limite. Testeaza, apasa, impinge limitele, cauta si intinde resorturi, "cere" ingradiri pe care apoi le refuza, se aliniaza la reguli pentru ca apoi sa le incalce voit asteptand reactii, raspunsuri, gesturi, explicatii. Simt uneori ca suntem antrenati intr-un joc, pe o mare tabla de sah, in care noi suntem jucatori, regi si pioni in acelasi timp.
    Matei cu siguranta are nevoie de limite, dar si de libertate, dar cel mai mult simt ca are nevoie de siguranta fizica si emotionala, de stabilitate si flexibilitate si intelegere din partea mea. Iar eu ma simt uneori in alerta, incercand sa anticipez, sa inovez, sa improvizez noi metode de a ne petrece zilele obisnuite cu bucurie si veselie, straduindu-ma sa transform clipa de dinaintea unei confruntari in momente de distragere a atentiei, de negocieri blande, de mediere cu fermitate si intelegere a unui pre-conflict intre Matei si cei din jurul sau. Nu e usor sa nu creezi un oarecare disconfort in jur cand esti compania unui copil de doi ani, daca esti in vizita de exemplu, si totusi nu-ti poti lipsi copilul de experiente si nici nu-i poti cere sa aibe rabdarea, preocuparile si mobilitatea unui adult, ar fi nefiresc, poate doar daca copilul in cauza ar avea procupari de geniu sedentar.
    De unde stiu cum si cand sa-mi impun vointa? Alegerile sunt de obicei simple; prefer sa planga cateva minute pentru ca l-am deposedat de un obiect cu care s-ar putea rani, o vaza de cristal de exemplu, sau cu care ar putea rani pe altcineva, decat sa fiu martora unui dezastru doar pentru ca nu am luat atitudine; in rest micile experimente neinspirate le tratez cu Coltul pisicii (si reversul sau) sau, mai nou, cu Tabelul faptelor bune si a faptelor rele, mai exact cu un tabel ce infrumuseteaza frigiderul cu fete zambitoate, vesele  ca recompensa pentru orice fapta buna si cu fete triste pentru orice fapta rea. Am simtit ca acum este varsta si momentul la/in care Matei este pregatit si poate incepe sa invete deosebirea dintre bine si rau, dintre faptele bune si rele.
    Pe langa toate acestea simt totusi ca este nevoie de o alta nunata de adaugat in relatia mea cu Matei. Cuplul nostru copil-mama are nevoie de un up-grade pe dimensiunea comportamentala. Intai de toate am cautat sa-mi lamuresc paleta de culori care defineste Rasfatul si Alintul, dar mai ales am incercat sa inteleg diferentele dintre acestea.
    Cu singuranta ca veti fi de acord ca rasfatul, asa cum il percep eu, este acea maniera prin care parintii isi manifesta dragostea, grija si atentia fata de propriul copil prin eforturile permamente, nerostite, constante de a oferi copilului siguranta palpabila a implinirii tuturor nevoilor sale, dar si a dorintelor ca raspuns sau nu la cererile copilului.
    Cu toate acestea rasfatul poate fi interpretat in sensul lui negativ ca razgaiala, iar in jurul varstei de doi ani, "teribble twos" cum au numit-o psihologii, razgaiala este accesorizata cu acele tantrumuri pe care rar am intalnit copii sa nu le acceseze macar o data.
    Rasfatul este, deci, din punctul meu de vedere o prelungire a alintului, o mare umbrela sub care intra toate acele gesturi care decurg din alint si care se metamorfozeaza in gesturi care perturbeaza, odata lasate sa se dezvolte, comportamentul copilului si care duc la toate acele reactii negative pe care adultii nu stiu uneori cum sa le administreze: nerespectarea regulilor si limitelor impuse, egoismul, egocentrismul, santajul emotional, tantrumurile care se pare ca nu prezinta interes pentru copii daca nu au spectatori. Problema tantrumurilor nu se pune in sensul ca micutii sa nu le mai faca, caci s-a stabilit deja ca majoritatea copiilor le fac, ci cum reactionam in fata acestor tantrumuri, si in sens, mult mai larg, cum (sa) reactionam in fata copilului rasfatat. Cred ca important este sa gasim, fiecare dintre noi, parintiii, metoda proprie, felul unic de a reactiona sau mai concret, stilul personal de parenting care se potriveste copilului si care sa (re)aduca echilibrul atat de dorit in relatia parinte-copil.
    Daca rasfatul ar fi doar atat si nimic mai mult, ar fi minunat, dar rasfatul capata nuante inselatoare, mai obscure si mai parsive decat alintul, caci rasfatul devine o constanta in viata copilului, a viitorului adult si a adultului in sine. Astfel, copilul rasfatat inca de mic va deveni un adult care manipuleaza, subjuga si profita din relatiile cu cei din jur nereusind ca adult - si nici in copilarie - sa creeze prietenii si parteneriate bazate pe respect, dezinteres si reciprocitate, iar uneori se simte, poate fara vina lui, un adult care esueza in viata personala sau profesionala din cauza incapacitatii de a respecta norme si reguli si de a se alinia unui mod de viata care presupune constant efort si concentrare pe idealuri proprii, teluri si obiective de implinit sau atins.
Aflaţi mai multe »

Cantecelele noastre

  Dante mi-a facut o frumoasa surpriza zilele trecute aratandu-mi ca si-a insusit cantecelele in limba engleza pe care le asculta de ceva vreme incoace. I le-am aratat intai la calculator apoi le-am introdus in repertoriul nostru de cantecele zilnice. Pentru mine este o surpriza deoarece el nu da semne ca ar repeta, ca l-ar interesa si deodata ne trezim ca le stie, asa cum s-a intamplat si cu cele din Cutiuta muzicala. Redau mai jos cateva din cantecelele foarte simple precum si : Twinkle twinkle little star; Five Little Monkeys; Clap Your Hands. Sigur ca sunt si multe altele dar pentru inceput acestea sunt de ajuns la varsta lui. 

Rain, rain, go away

Rain, rain, go away
Come again in other day
Mother want's to play.

Humpty Dumpty

Humpty Dumpty sat on a wall,
Humpty Dumpty had a great fall.
All the King's horses, And all the King's men
Couldn't put Humpty together again!

One two I love you

One, two I love u
Three, four let's count some more
Five, six get your sticks
Seven, eight 'couse counting is great
Nine, ten numbers're our friends.




Strumfii

Ieri dimineata am primit un telefon de la prietena mea Ana, intrebandu-ma daca iesim afara cu saniutele. Noi nu aveam sania acasa (era la tati in masina), pentru ca Delia se joaca nonstop cu ea in casa si am considerat ca sta mai bine acolo. Povestindu-i Anei acest lucru, a venit cu ideea de a incerca sa-i punem pe amandoi (Rares si Delia) pe sania lor.Va pot spune cu bucurie ca amandoi copii au reactionat pozitiv.





Am ajuns pana in parcul mare cu ei. Acolo, asa cum era de asteptat, Delia a coborat de pe sanie si fuga - fuga, s-a aruncat in zapada.









 Rares fiind mai mic (1 an si 5 luni), a preferat sa faca doar o poza in zapada si apoi a privit-o pe prietena lui mai mare de pe saniuta, cum zburda, cum se rostogoleste si cum gusta din zapada.









 La intoarcere, Delia a preferat sa impinga saniuta cu Rares pe ea, cat tine toata aleea principala din parc cantand: hmm, hmmm, hm.
Pentru noi toti a fost o zi minunata si speram sa mai avem si altele la fel.










Astazi nu am putut repeta experienta de ieri, deoarece este un ger napraznic, asa ca noi mamicile ne-am delectat cu cate o cafeluta, iar strumfii nostri s-au jucat cu Papy si cu jucariile.















by mihaela

Lungimi, varsta si contra-ziceri

    Matei se redescopera zi de zi si de curand imi da senzatia ca percepe, constientizeaza ca nu mai este bebelus. Dupa ce a refuzat cu vehementa sa mai imbrace body-uri, pentru ca "nu e bebe" imi spunea el, ca raspuns la proiectul Olita fericita, acum se admira, se priveste, isi contempla trupusorul pentru ca apoi sa dea verdicte: "Am picioare lungi, mami!" mi-a spus aseara, iar apoi mi-a tot aratat, insistent, cu degetelele de la manuta dreapta ca are trei ani. Am incercat sa-l contrazic, sa-l corectez asezandu-i la vedere doar doua degetele la manuta, dar insista, insista si iar insista: "Am trei ani, mami, nu doi!". 
    Am ras, l-am corectat, ne-am contrazis: "trei, nu doi, mami!" imi raspundea razand, amuzat si entuziasmat de dialogul nostru sacadat, vesel, pasional prin insufletirea vesela pe care o primeau varstele trei si doi ani. In final, s-a stabilit ca Matei are trei ani; e clar Mateiul meu a crescut si refuza sa mai poarte body, refuza sa mai aiba doi ani si o, da, ...are picioare lungi!
by Maria

Co-sleeping

       A dormi sau nu cu bebelusul este una din intrebarile pe care si-o pun proaspetii parinti. Unii aleg sa amenajeze o "camera a copilului" si sunt hotarati ca puiul de om sa si-o insuseasca inca din primele zile cand ajunge acasa. Unii aleg varianta patutului si se incapataneaza pe ideea ca copilul trebuie sa doarma acolo de la inceput ca nu cumva odata asezat in patul parintilor sa numai plece de acolo. Iar unele mamici simt ca nu se mai pot desparti de puii lor nici macar pe durata intregii nopti.
      Noi am mers pe varianta combinarii dormitului alaturi de noi si a dormitului in patut. Copilul are perioade mai bune sau mai putin bune si eu cred ca trebuie sa i le respectam. In prima luna copilul a dormit numai langa mine, avand in vedere reprizele foarte dese de trezire din cauza colicilor, ba as putea spune ca noaptea era zi si invers.
     In jurul varstei de o luna am incercat sa il pun in patut si minune, i-a facut placere, adormea singurel, isi lua portia de 2-3 ore de somn, apoi alaptat si iarasi patut. Astfel a dormit pana in jurul varstei de 4 luni. Apoi deodata nu a mai vrut patut, adormitul era din ce in ce mai greu, trezirile peste noapte mai dese, astfel ca am ales sa nu imi mai fac probleme si l-am luat langa mine. Incet incet nu imi mai venea mie sa-l iau de langa mine noaptea si sa il pun in patut, simteam ca ceva lipseste de langa mine. Plus ca il alaptam de cate ori cerea si devenise obositor sa il tot iau si sa il asez la loc. Eruptiile dentare vin de asemenea cu reprize dese de supt si cea mai buna varianta este aceea a dormitului alaturi de mama. 
      Sigur ca mi-am pus si eu problema (mai ales influentata de "sfaturile" celor din jur) daca nu cumva gresesc, daca nu va deveni dependent de mine si de dormitul alaturi de mine. Dar practica mi-a demonstrat ca nu exista asa ceva. Chiar si cand eram plecata  in vizita, sau in parc si venea ora de somn a puiului, dupa o repriza de supt, preferam sa il tin in brate minute bune dupa ce adormea, pana sa il las intr-un pat sau sa il pun in carucior. Simteam ca astfel ii transmit starea de bine si de liniste necesara pentru somnul lui si imi era asa de drag sa il vad cum doarme in bratele mele.
      Timpul a trecut, alaptarea s-a incheiat la aproape un an, iar puiul a inceput iarasi sa doarma in patut linistit cate o noapte intreaga. Mai ales vara, cand caldura devine insuportabila, devine incomod sa dormim toti in acelasi pat, copilul avand nevoie de spatiu si de aer pentru a evita cresterea temperaturii si transpiratia excesiva. 
     Desigur ca am avut si noi perioade in care ne-am inversunat pe ideea ca Dante trebuie sa doarma in patut, ca patul este al parintilor, ca nu este bine sa doarma cu noi. Dar pana la urma copilul ne arata si, cu timpul, invata sa ne spuna ceea ce doreste. Acum, la cei doi anisori ai lui, are seri in care doreste singur sa doarma in patut, isi ia cateva jucarii preferate si adoarme acolo, in timp ce eu il tin de manuta si-i cant. Uneori doarme acolo toata noaptea, alteori se trezeste si spune ca vrea in pat langa noi. Perioadele alterneaza iar noi ne-am obisnuit sa nu ne mai facem probleme si sa ii respectam dorintele. Avem incredere in alegerile lui si nu ne mai gandim ca va deveni "dependent". Sigur ca este dependent, orice pui este dependent de mamica lui. Dar suntem siguri ca in timp se va desprinde, va alege sa doarma singurel in fiecare noapte. Iar copilaria nu dureaza o viata, cand va creste ne vom dori sa mai fie micut si sa il tinem in brate alaturi de noi . 
     Pe aceasta tema am gasit multe articole, printre care si acesta, dar eu cred ca fiecare copil ne arata singur ceea ce isi doreste cel mai mult iar noi, ca parinti, trebuie sa ii respectam aceste dorinte, fara prejudecati si influente de la cei din jurul nostru.  
     Voi cum ati decis  legat de aceasta problema?
                                                                                       by vavaly 
     

marți, 25 ianuarie 2011

Cu liftul

         De cand a descoperit liftul (noi locuim intr-un imobil fara lift), Dante are un nou joc: intra in sifonier, inchide usile, apasa pe niste butoane imaginare si numai ce-l aud - plimbam cu liftul. Acum urca, acum coboara, inchide si deschide usi; odata ajuns la destinatie spune cu un oftat: "am ajunsss....". E atat de simpatic...
         Daca ridic un pic vocea sau il cert pentru vreo boroboata, vine la mine, ma mangaie pe obraz, face un "shhh!!" cu degetelul la gurita si-mi spune:  "mai incet mama!" Poti sa te mai superi pe el ?
                                                                         by vavaly 
        

luni, 24 ianuarie 2011

Delia si cuvintele

  Delia stie sa faca precum leul - "ua-ua", rata este "ma-ma", trenuletul face ciu-ciu "tiu-tiu", pisicuta este "mi-mi" - miau. Mai nou ii place sa spuna primele sau ultimele doua litere dintr-un cuvant: apa - "pa", banana - "baim", suc -"su".








                                                              by Mihaela

Cifrele Deliei

 La varsta de 2 ani si trei luni,  Delia inca nu vorbeste asa cum vorbesc alti copii de varsta ei si asta pentru ca Delia face parte din elita acelor copii perfectionisti care prefera sa pronunte doar cuvintele care le pot rosti corect fara sa le stalceasca. cu toate acestea pentru ca ma iubeste si doreste sa-mi faca pe plac pronunta cuvintele pe care insist jucandu-ne. Ea incearca sa repete cuvantul care i-l spui si daca nu poate sa-l repete corect nu il mai spune deloc. Ea stie cel mai "bine" sa numere  "ua" - unu, "do-o" - doua, "tii" - trei, "pa-a" - patru,  "tzi" - ciunci, "no-o" - noua.
 by Mihaela


    Update by Maria: Nu va temeti daca si dvs. aveti un copil perfectionist care refuza sa comunice prin cuvinte multe; sunt multi adulti care refuza sa se exprime intr-o limba straina, chiar daca cunosc limba respectiva. Pronuntia pe care (cred) ei ca nu le este desavarsita este un impediment in exprimare, asa incat este de inteles emotivitatea si trairile intense ale unui copil sub varsta de 3 ani. Nu dezamagiti, nu va intristati, iubiti-va copiii! Cu dragoste, atentie, dar mai ales cu multa multa joaca copiii vor fi pregatiti sa rosteasca, atunci cand vor decide ei, mult mai multe cuvinte, dar pana atunci cele mai importante si frumoase cuvinte din universul unui copi sunt: mama si tata, nu-i asa? Celelalte pre-cuvinte (nu stiu daca termenul exista - asa ca nu ma judecati) sunt dovezi clare ale dragostei, straduintei si dorintei copilului de a comunica si de a se face inteles, asa incat Curaj si multa, multa joaca!
                         

duminică, 23 ianuarie 2011

Delia si omul de zapada

Datorita iernii care s-a reintors cu forte proaspete, impreuna cu Delia am hotarat sa facem un om de zapada.


Aici Delia retuseaza omul de zapada.




Venind ora de plecare, Delia s-a despartit cu greu de omul de zapada.

                                                                by Mihaela

Cu porcu'n frigider....

     Inainte sa facem nani , mami aprinde o veioza micuta , a carei lumina se reflecta pe tavan. Dante sta si contempla zicand: ne uitam la Soareeee ... cand sting lumina,  becul economic al plafonierei mai pastraza o palpaire . Dante: acum ne uitam la Luna....
      Se duce la frigider si spune spre usa congelatorului:  aloo , porcu', ce faci ? deschide usa, se uita: vezi, mama? porcuuu'... inchide spunand: ok (okei), pa pa....  probabil m-a auzit pe mine la Craciun spunand ca bag porcul in frigider... si de aici un intreg dialog, desi bietul porc a plecat demult de acolo. 

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Ablactarea (intarcarea)

      Daca alaptarea copilului este un lucru minunat, cu toate provocarile carora trebuie sa le facem fata, ablactarea este o alta piatra de incercare atat pentru mama cat si pentru copil. 
      La noi procesul s-a petrecut usor, fara plansete din partea celui mic, ceea ce pentru mine a insemnat ca era pregatit sa faca acest pas. L-am intarcat cu doua saptamani inainte sa implineasca un anisor, intamplandu-se sa se procopseasca cu o enterocolita (cel mai probabil o raceala la burtica ). Atunci i-am servit, pe post de lapte, orez fiert si strecurat, administrat cu biberonul cu care ii dadeam de obicei cerealele pentru bebelusi. A acceptat cu usurinta si fara mofturi doua mese de acest fel, apoi inca una , si in doua zile nu si-a mai aratat interesul pentru laptele meu iar de adormit a adormit foarte repede si usor langa mine.          
        Dante avea deja la acea varsta in meniul lui aproape toate felurile de mancare pe care le serveam si noi (cu exceptia, desigur, a celor cateva interzise copiilor sub un an), el fiind un copil care nu a facut mofturi si care servea cu placere orice ii ofeream de mancare.  Alaptatul se redusese la doar doua mese pe zi , dimineata si seara, iar in restul timpului cerand sanul doar ca mijloc de alinare a durerilor dentare sau pentru somnul de pranz.  
      Trecerea a fost lina si fara traume pentru copil. Mai greu mi-a fost mie sa accept gandul ca el a renuntat atat de repede, mai ales ca inca doua zile dupa aceea aveam lapte. Mi-au trebuit cel putin doua saptamani sa ma impac cu ideea ca s-a terminat acea minunata etapa a relatiei cu puiul meu. Mai ales ca celelalte doua mamici cu care am nascut inca alaptau.
     Si pentru ca am ajuns in acest punct am sa spun si motivul care m-a determinat sa scriu  aceste randuri. 
      Am fost trei mamici care am nascut in aceesi zi. Trei copii perfect sanatosi si trei mamici la fel. Dar etapele intarcarii au fost diferite. Eu la un an , Maria l-a intarcat pe Matei la un an si 9 luni, iar Sandica continua sa o alapteze pe Denisa chiar si acum la 2ani si 2 luni. Ce concluzie se poate trage de aici? Ca fiecare copil are propriul lui ritm de renuntare la alaptat iar noi am fost trei mamici care am respectat acest lucru.  "Mulţi copii au nevoie să sugă mai mult în comparaţie cu alţii. Există copii care îşi satisfac această nevoie înainte de 1 an şi se înţarcă de la sine."
        Am pornit de la faptul ca multe mamici care continua sa alapteze dupa varsta de doi ani (ba chiar si cele care alapteaza dupa un an) trebuie sa faca fata presiunilor de tot felul din partea celor din jur, care intotdeauna cred ca stiu cum este mai bine atat pentru mama cat si pentru copil. Recunosc, o vreme am fost si eu dintre cei care credeau ca dupa un an alaptarea nu isi mai are rostul.  Dar informandu-ma si privind cu atentie in jurul meu am realizat ca greseam.
    “ Înţărcarea naturală se produce atunci când nevoia copilului de a suge se diminuează si dispare treptat. Acest lucru apare, de obicei, cândva între 9 luni şi 3 ani şi jumătate – 4 ani. De-a lungul istoriei, cultura şi societatea au influenţat procesul natural de înţărcare. Alăptarea este mult mai mult decât o alegere de a oferi lapte, iar înţărcarea înseamnă mult mai mult decât încheierea accesului la laptele matern. Astăzi, înţărcarea precoce şi eşecul alăptarii sunt, în principal, produse de presiunea socială, de lipsa de informaţie şi de suport.
        Acum le admir , le sustin si incurajez pe mamicile care , dupa implinirea varstei de doi ani a copilului, continua sa alapteze , cu efort in plus pentru cele care se intorc si la munca. 
      “Diferiţi cercetători au sugerat că nu există perioade oportune pentru înţărcare. Bebeluşii, uneori, prezintă interes scăzut pentru alăptare, ca rezultat direct sau indirect al dezvoltării, între 4 şi 5 cinci, la 7 luni şi între 9 şi 12 luni. Între 13 şi 18 luni cercetătorii au descoperit că reacţiile emoţionale negative produse de înţărcare sunt mult mai puternice decât în orice alt moment. În aceea perioadă copiii îşi dezvoltă mobilitatea, abilităţile de comunicare şi anxietatea de separare are o dezvoltare intensă.”
     "În unele societăţi, mamele încep înţărcarea dupa 2–3 ani şi chiar dacă se face brusc nu e însoţită de cruzime. Mediana vârstei înţărcării complete a fost estimată între 3 şi 5 ani.
      Astăzi, multe femei înţarcă în primele săptămâni după naştere, de obicei, pentru a se pregăti să se întoarcă la serviciu, altele alăptează 2 ani, 3 ani, 4 ani sau mai mult. Preferinţele în ceea ce priveşte alăptarea şi înţărcarea variază în funcţie de: clasă, regiune, familie, dar nu sunt absolute, sunt doar statistice. Fiecare femeie decide ce este bine pentru ea şi copilul ei. 
       Din punctul de vedere al copilului cu cât înţărcarea are loc mai târziu cu atât este şi mai bine. Bebeluşii înţărcaţi în jur de 4 luni sunt mai puţin susceptibili la bolile gastrointestinale provocate de laptele praf contaminat sau de ustensilele de hrană contaminate.
      Dupa 8 luni, bebeluşul poate face trecerea de la sânul matern la cană evitând astfel pericolul dependenţei de biberon. La sfârşitul primului an, sistemul imunitar al copilului funcţionează la 60% din capacitatea lui de la vârsta adultă, iar faptul că prin înţărcare nu mai primeşte anticorpii materni nu e la fel de periculos cum ar fi dacă înţărcarea s-ar face înainte de 1 an.
       Dupa 18 luni, copiii trec de partea mai puternică a anxietăţii de separare, iar pierderea sânului matern reprezintă o ameninţare mult mai mică la siguranţa lui. 
        În jur de 3 ani, copilul lasă în urmă manifestările agresive de independenţă şi, de obicei, se înţarcă uşor şi amical.
        După 4 ani, copilul este mândru de decizia lui de a renunţa la alăptare şi pe viitor poate vorbi cu dragoste şi gratitudine despre anii alăptării.
        Asa ca, dragi mamici care simtiti ca puiul vostru nu este inca pregatit sa faca acest pas important in viata lui, respectati-i acest drept (primul pe care il are orice fiinta umana) si alaptati-l, indiferent de spusele celor din jurul vostru. 
       In sprijinul acestor afirmatii am gasit si  acest articol (de unde am notat si citatele de mai sus).  
                                                              Sursa: www.laptematern.ro 
                                                                       by vavaly 

Papusa

Nostalgie? Dante a vrut sa imbrace papusa si   i-am dat hainutele lui de acum doi ani



o caciulita, un body
O mandrete de cocuta

vineri, 21 ianuarie 2011

Vladut si mamica lui, Dana

   Se spune ca fiecare om pe care il intalnesti in viata este menit sa-ti schimbe macar cu o farama drumul inainte. Nici o intalnire nu este intamplatoare, totul are un scop bine determinat. Un astfel de om in viata mea a fost si este Dana, mamica unui baietel cu doi ani mai mare decat baietelul meu. 
     I-am cunoscut pe cand Dante avea doar 5 luni prin intermediul unuia din forumurile de mamici. Daca pana atunci imi imaginam despre un copilas mic ca nu este capabil de prea multe, ca la 2 ani nu trebuie sa ne asteptam la multe de la ei , aceasta mamica a venit sa rastoarne toate prejudecatile si neinformarile mele. 
      Ea a fost cea care m-a indrumat pas cu pas in ceea ce aveam de facut pentru dezvoltarea armonioasa, nu numai a trupului, dar si a mintii micutului meu. De fiecare data cand o problema imi aparea in cale, ii ceream sfatul si intotdeauna mi-a fost de folos. 
   Ea a fost cea care mi-a oferit cu generozitate primele jucarii logice pentru inceperea antrenarii mintii puiului meu, jucarii care ii fusesera de folos si lui Vladut. M-a indrumat asupra momentului potrivit pentru a renunta la scutecele de unica folosinta, moment atat de important in viata unui bebelus, ba chiar ea a fost cea care mi-a cumparat olita-calut de la un magazin aflat  prea departe pentru disponibilitatea mea de deplasare. Mi-a aratat ce etape trebuie sa parcurga un bebelus, care sunt jocurile si jucariile potrivite varstei lui, cand e bine sa incepem sa invatam animalele, culorile, formele, Cunoscandu-l pe baietelul ei mi-am dorit ca la 2 ani si jumatate (cat avea Vladut pe atunci) sa cunoasca si Dante atat de multe lucruri despre mediul inconjurator.   
     Dar mai ales mi-a aratat ca  exista OAMENI generosi , cu disponibilitate sufleteasca , care stiu sa ofere frumos ceea ce lor le-a fost atat de folositor, spre folosul altora. Nu pot decat sa-i multumesc in acest fel modest si sa impratasesc si altora bucuria ca am cunoscut o astfel de mamica alaturi de minunea ei blonda , care este Vladut.
                                                                        by vavaly







 

Poezia cifrelor in imagini

Unu-i cifra de'nceput si ne place cel mai mult.

Doi e lebada pe apa, da din aripi si inoata.
Trei sunt zane in poveste/ mami seara o citeste!
Patru anotimpuri stiu, dar nu stiu inca sa scriu.
Cinci degete la o mana si mai stiu de Soare, Luna.

Sase frunze pe un ram, eu le vad de langa geam.

Sapte note muzicale fac din portativ o cale.

Opt catei stau intr-un cos si se joaca cu un os.

Noua fluturi colorati sunt de Soare alintati.
        Poezia  (pe care o gasiti aici ), impreuna cu imaginile, fac din invatarea cifrelor o adevarata placere. Dante s-a distrat grozav la fiecare vers pe care l-am improvizat impreuna combinand plastelina, desenul si imaginile decupate. 
                                                                                      by vavaly

Paste spirale (dupa metoda bucatariei asiatice adaptata la bucataria romaneasca)

        Nefiind un blog cu specific culinar, si propunandu-ne ca aici sa prezentam retete accesibile tuturor, cu ingrediente care se gasesc la indemana oricui, mi-am propus sa va impartasesc un fel de mancare care de multe ori a fost salvarea mea in bucatarie. 
       Pentru pregatirea acestuia aveti nevoie de urmatoarele: 
  - o punga de paste spirale (sau pene)
  - 200-300 g de carne de piept de pui sau vita
   - 3 cepe potrivite
   - un morcov mare
   - un ardei rosu si un ardei galben
   - cativa catei de usturoi
   - 6- 7 ciuperci Champignon
   - 2 rosii ( iarna prefer sucul de rosii)
   -2-3 cm de ghimbir
   - sos de soia  
    Optional , in functie de sezon , se poate folosi un castravete, cateva foi de varza, bucatele de conopida sau orice leguma aveti la indemana si va face placere. 
                                                          Se prepara astfel: 
      Pastele se fierb in apa clocotita cu un pic de sare si ulei, se spala cu un jet de apa rece si se lasa deoparte.
     Se taie ceapa in bucatele potrivit de mari , carnea cubulete mici , morcovul fasii, ardeiul de asemenea. 
     Se incinge o lingura de ulei (de preferat de masline), se adauga carnea impreuna cu ceapa si se lasa sa fiarba la foc iute. 
      


       Cand carnea este fiarta, moale, se adauga cateva picaturi de sos de soia, morcovul, se amesteca incontinuu, dupa 2-3 minute se adauga ardeiul. 
       Ciupercile se taie bucati destul de mari, se pun la foc mic intr-o craticioara cu capac si un praf de sare, cateva minute pana se inmoaie si lasa un pic de zeama. Pregatite astfel se adauga in tigaia cu carne si legume. Focul se mentine iute pe toata durata prepararii.
       Se presara un praf de sare si piper.  
     La urma, pentru a da aroma , se adauga ghimbirul dat pe razatoare si usturoiul taiat marunt.  
       Rosiile se taie felii si se adauga deasupra , lasand sa mai dea un clocot cat sa se inmoaie.Daca nu aveti rosii, puteti folosi suc de rosii , asa cum procedez eu iarna. 
       La acest preparat legumele nu trebuie sa fie fierte , ci sa ramana un pic crocante, pastrand gustul natural. 
      Cateva fire de patrunjel , busuioc si oregano intregesc gustul acestui fel de mancare usor de pregatit si foarte gustos.      by vavaly

joi, 20 ianuarie 2011

Perlele piticilor

    Pentru ca Delia, Dante si Matei sunt la varsta mirifica de doi anisori si asta inseamna ca incep sa scoata din sacul cu surprize cele mai frumoase si neasteptate perlute sub forma de scurte si haioase cuvinte, propozitii si speram in curand fraze, am cazut de comun acord sa facem o noua categorie in jurnalul nostru electronic: Perla zilei. De ce la singular? Pentru ca ne-ar placea sa avem cu ce incalca regula unei perle pe zi si speram din tot sufletul ca Delia, Dante si Matei sa ne ofere motive s-o facem. Deh, sa mai fim si noi mame-rebele! Glumim desigur... sau poate nu?!
Delia
    Imi amintesc deunazi de Delia care, aflata in vizita insotita de parintii ei desigur, a deschis frigiderul gazdei cerand iaurt cu ton imperativ si cum gazda astepta aprobarea Mihaelei, mamica Deliei, micuta n-a mai rezistat asteptarii si-a rabufnit strigand din rasputeri "Repedeeeee!!". Asistenta a inmarmutit si gazda s-a conformat imediat lunadu-si in serios micul musafir. ...si cred ca va amintiti  de Delia si carioca verde, nu?
Dante
    Despre Dante credem ca e un aristrocat englez reincarnat pe pamanturi dunarene si asta ne-o intareste acel "Da" sec ce ni-l ofera ca raspuns la zecile de poezii in limba engleza cu care il inconjuram. Perluța? Cum i-ati spune altfel incercarii de a se tunde singur cu "scissors"; cuvant pe care nu l-a pronuntat nimeni in preajma lui, dar pe care el il stie si-l foloseste ca atare. Care a fost reactia mamei? Vavaly a ales sa-l ajute sa se tunda, adica sa imbunatateasca ce mai era de imbunatatit intrebandu-se daca englezul burghez de alta data nu cumva avea un barbier personal.
Matei
    Matei intreaba de tati in fiecare dimineata inainte sa-l salute pe Soare cu "Buna dimineata Raza de soare!" - stiu ca ma plagiaza, dar imi face placere. Si fiindca de obicei tati e de mult plecat la serviciu, Matei isi foloseste telefonul albastru, de jucarie, si incepe o conversatie imaginara: "Tati mi-e dor de tine! Te iubesc mult, mult, mult! Ai grija de tine!" si incheie monologul sarutand telefonul albastru dotat cu doua mari si galbene butoane. Matei e melancolic si tandru, dar de cele mai multe ori e acelasi pitic trasnit ca in timpurile cand trecea ca o furtuna prin toata casa razand zgomotos din premergatorul-delfin.
    Ce va urma? Inca nu stim, dar tocmai acest lucru ne face sa zambim si sa asteptam cu emotie, iubire si entuziasm o noua zi cu Delia, Dante si Matei! 
    by Maria

Concurs Blog de blog

   Dupa ce ne imbaiem si adormim copiii, lasandu-i zambind suav sub genele adormite sa viseze la ingeri, mergem fuguta in vizita la prieteni. Asa ne-am ales cu o leapsa aruncata de Cristina & Alexia si dupa consultatii rapide am decis toate trei sa participam, sa propunem dar, mai ales ...dam leapsa mai departe: : Corinei, D'agathei si lui Ozzy.
Concursul Blog de blog – cele mai bune bloguri din 2010 se va desfăşura în cele mai bune condiţii.
Cum se fac nominalizările?

Nominalizările se fac printr-o leapşă. Toţi cei care doresc să nominalizeze, inclusiv şi în primul rînd membrii juriului, sunt invitaţi să considere această postare ca pe o leapşă şi s-o trateze ca atare. Adică să scrie ceva despre concurs pe blogurile lor, să ia cu copy-paste categoriile, să nominalizeze pe cine vor, apoi să transmită leapşa mai departe
Care sunt categoriile concursului si pe cine nominalizam, in unanimitate?  

1. Marele premiu – Pentru că-mi place
2. Blog literar (cu trei secţiuni: critică, jurnal, creaţie)
3. Blogul cu cel mai mult umor: 
4. Cel mai bun cititor/comentator: 
5. Cel mai bun blog de păstrarea memoriei: 
6. Cel mai bun Blog politic/Blog economic
7. Cel mai informat blogger: 
8. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă: 
9. Cel mai bun blog al unui ziarist: 
10. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri:
11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică):
12. Cel mai bun blog de sport
13. Cel mai bun blog de muzică
14. Cel mai combativ blog: 
16. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri: 
17. Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul: 
18. Premiul de popularitate :


Pot fi propuse mai multe bloguri la o categorie? Concurenţii se pot autopropune?

Da şi da. Pot fi propuse mai multe bloguri la o categorie. De asemenea, se acceptă propuneri, autopropuneri, denunţuri, autodenunţuri.


Cum va afla juriul care sunt blogurile nominalizate?

Toţi participanţii sunt rugaţi să lase într-un comentariu la această postare un link funcţional spre pagina cu nominalizări de pe propriul blog. (ex:http://numeleblogului.wordpress.com sau http://numeleblogului.blogspot.com etc.)


Cînd se încheie faza de nominalizări?

Teoretic, la 1 februarie 2011. În cazul în care juriul va afla, prin metode specifice, că din motive obiective sau subiective, mai sunt amatori de nominalizări şi după data de 1 februarie, termenul poate fi prelungit.”

Nominalizarile noastre:

1. Marele premiu – Pentru că-mi place: talentedenazdravani
2. Blog literar (cu trei secţiuni: critică, jurnal, creaţie): Corina
3. Blogul cu cel mai mult umor: D'agatha
4. Cel mai bun cititor/comentator: 
5. Cel mai bun blog de păstrarea memoriei: Copiisimame
6. Cel mai bun Blog politic/Blog economic
7. Cel mai informat blogger: 
8. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă: Sanuca
9. Cel mai bun blog al unui ziarist: Corina
10. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri:
11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică):
12. Cel mai bun blog de sport
13. Cel mai bun blog de muzică
14. Cel mai combativ blog: eumiealmeu
16. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri: 
17. Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul: Radu , Copiisimame
18. Premiul de popularitate : zoozie