Dupa o zi plina de evenimente si activitati in sfarsit a reusit sa adoarma si Dante la ora 23 . A fost atat de impresionat de tot ce i s-a intamplat incat cu greu s-a hotarat sa se intalneasca cu Mos Ene. Nu credeam ca intr-un capusor atat de mic pot incapea atat de multe impresii.
Intai a fost desteptarea de dimineata in care i-am spus ca trebuie sa mancam repejor si sa ne imbracam pentru ca ne asteapta Rares (Matei). Apoi a fost instruirea pe care i-am facut-o sa fie cuminte si sa faca schimb de masinute (dinainte pregatite), cand se vor intalni. Apoi a fost intalnirea. Am fost foarte emotionata cand am vazut cu cat drag i-a daruit si revista cumparata special pentru asta, si masinuta destinata schimbului.. Apoi a fost joaca impreuna , atelierul cu plastelina, colajele si toate celelalte. Dar cred ca mai presus de toate a fost felul in care a perceput si el tristetea lui Rares. Am ramas impresionata de un episod in care a aparut o oarecare tensiune intre mamica lui Rares si Rares iar Dante urmarea cu sufletul la gura, cu o mimica atat de expresiva scena impacarii… dupa impacare a rasuflat usurat si a zambit cu toata fata de parca i s-a luat o piatra dupa inima. Acum inainte de culcare a vrut sa facem si noi impreuna scena impacarii de cateva ori.
Ajunsi acasa parca nu-si gasea locul. El, care alta data ar fi adormit imediat, acum a vorbit toata seara cum s-au jucat ei, ce au facut , am simtit ca este cu mintea si cu inima inca acolo, acasa la prietenul lui.
Tot astazi noi mamicile am hotarat sa facem schimb de jucarii pentru ca ei oricum nu se mai jucau cu multe dintre ele. I-am dat lui Dante un ursulet dintre acele jucarii (in zilele urmatoare ii voi da pe rand cate una) si nici nu a trebuit sa-I spun de unde este ca a stiut. Toata seara s-a jucat cu el , i-a vorbit, l-a pupat si strans in brate , pana cand in sfarsit a reusit sa adoarma.
Eu nu vad toate astea decat ca pe dovada unui suflet de copil in schimbare si plin de sentimente de care noi mamicile trebuie sa tinem cont intotdeauna si niciodata sa nu consideram ca sunt prea mici, nu inteleg, le trece.
Si cu Denisa , fetita nascuta imediat dupa el si care vine la noi foarte des are o relatie speciala. In fiecare dimineata cand o vede e foarte fericit , o striga pe nume de cateva ori , cand ne intoarcem din parc dupa amiaza, mult timp dupa ce ea a plecat, o cauta, intreaba unde este. E uimitor felul in care adorm amandoi odata si atat de repede si linistiti. Asa arata doi ingerasi :
Uneori parca este atata cunoastere si intelepciune intr-un capusor de copil incat ii simtim pe ei mai batrani decat noi. Si oare nu este asa? Nu sunt ei mai aproape de cunoasterea adevarului, ca niste finite noi pe pamant? Pacat ca uitam de-a lungul vietii tot ce stiam la nastere…. Ca sa aflam alte lucruri … dar acel adevar absolut nu-l mai aflam niciodata. Eu cred ca copiii detin cheia acestui univers, nu noi adultii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu