...Ne'am trezit intrebati, din senin, pe strada. Privim atenti, eu si Matei la batrana care ne adresa intrebarea zambind. Matei raspunde tot cu zambet, deh! inima de copil, iar eu raman incurcata si fara raspuns, spre bucuria ei, caci se pare ca doamna in varsta mai avea ceva de spus: "Sa inveti bine si sa ajungi mare, sa fii cineva!".
M-am infiorat, i-am urat sanatate cu zambetul meu politicos, de protocol, scos din reverza pentru "situatii de urgenta" si ne-am vazut de plimbarea pe care o incepusem cantand "la munte, la mare...mergem la plimbare, prin umbra si prin soare" (dupa reteta lui ozzy). Dar...imi pierise pofta de cantat si m-am tot intrebat de ce nu i-am raspuns atunci, pe loc, doamnei cu monologul pregatit ca Matei nu trebuie sa creasca ca sa fie cineva pentru ca ESTE deja, si nu trebuie sa fie mare, ci poate doar sanatos, inteligent, cu bun simt si toate celelalte lucruri care le doreste o mama puiului ei.
Sigur ca-mi vor spune apropiatii ca prea interpretez totul, ca dau noi semnificatii, ca intorc totul cu susul in jos etc.
... ei si ce! ei si ce daca raspund acum ca nu toti trebuie sa crestem mari, ca Dumnezeu decide asta, ca invatam dupa puterea fiecaruia, ca nu toti trebuie sa jungem presedinti de tara, ca nu toti avem in destin, soarta sau cum s-o numi viata, sa devenim Cineva, dar ca toti, absolut toti suntem deja importanti si de nelipsit in viata altcuiva, ca omenia iti sa valoare, nu functia, ci onestitatea, dragostea, credinta, nadejdea in Dumnezeu sunt virturi care ne fac oameni, dar mai ales oameni inconjurati de prieteni si familie, de oameni dragi care ne ajuta sa fim cea ce suntem deja si nu trebuie sa crestem mari si sa devenim cineva ca sa fim iubiti si apreciati!
by Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu