Ce am simtit atunci nu se poate descrie in cuvinte. Atata bucurie cata imi inunda sufletul nu poate fi cuprinsa in vorbe. Mergeam pe strada si imi venea sa opresc oamenii sa le spun ca eu am un secret, ca ascund o mare taina. Parca pluteam acele zile. Au urmat alte cateva vise ale viitorilor parinti in care puiul era cand fetita cand baietel, dar ne vorbea si simteam cum se cladeste acea legatura de nedescris intre copil si parinti. Noi eram convinsi ca va fi fetita. Incepusem sa ne gandim la nume.
La 5 luni de sarcina am facut un ecograf 3D care a fost foarte impresionant pentru ca i-am auzit pentru prima data inimioara batand. Atunci ni s-a spus clar ca in burtica lui mami este un baietel . Din acel moment am inceput sa-l percep ca pe o fiinta de sine statatoare. Nu stiu cum si de ce dar baietelul meu mi-a trimis semnale ca si cum un om matur era déjà acolo , asteptand sa vina pe pamant. Ne-am tot gandit la nume , dar parca numele era dinainte hotarat. Intr-o zi Mihai a spus deodata : pe baietel o sa il cheme Alexandru Dante. Am fost surprinsa , am incercat sa ma opun , dar parca numele venea singur in mintea mea si suna atat de bine. Si asa a ramas.
Au urmat lunile firesti de sarcina, cu intamplarile frumoase care au implinit viata noastra de cuplu : cununia civila si nunta alaturi de cei dragi noua. A venit si luna septembrie in care am hotarat sa pregatim cuibul cum nu se poate mai frumos pentru puiul care se pregatea sa vina intre noi …
Si a venit si data hotarata , de 6 noiembrie, pentru venirea pe lume a lui Dante. A fost o zi lunga de asteptare, in care nu stiam daca ma va opera sau nu domnul doctor. Dar s-a hotarat ca da, aceea va fi ziua cea mare si mult asteptata.
Imi amintesc si acum cu cata emotie am intrat in salonul unde trebuia sa fiu pregatita pentru operatie si am auzit o voce calda si blanda care parca mi-a luat toate emotiile si toate grijile din suflet. Era Maria , mamica lui Rares Matei , care nascuse dimineata si era de acum “veterana”. Mi-a dat cateva sfaturi foarte utile in acel moment si am simtit ca ne cunoastem de o viata. Am simtit ca nimic rau nu mi se poate intampla cu ea alaturi . Si asa a fost. Puiul meu s-a nascut la ora 19:45 cu nota 9.
Cand m-am trezit din anestezie am primit multe felicitari pentru un baietel voinic de 54 de cm si 4100 de grame. Era ditamai voinicul. L-am vazut prima data si desigur ca mi s-a parut cel mai frumos si cel mai perfect baietel din cati am vazut eu vreodata, desi numai vazusem nou nascuti in viata mea.
Avea o lacramioara mica mica pe un obrajor care m-a impresionat atat de mult . Dar iarasi Maria mi-a fost alaturi , si m-a sprijinit cu vorba ei blanda si cu sfaturile ei bune. Au urmat cele trei zile de stat in spital, de acomodat cu noul venit pe lume, de invatat tehnica alaptarii care pentru mine la inceput nu a fost o minune , ci un chin. Dar dragostea care se naste in sufletul unei mame trece peste toate obstacolele inceputului si face ca privind in urma totul sa fie frumos.
Am fost impreuna doua mamici pentru doi copii frumosi si linistiti , ne-am ajutat si sprijinit reciproc, ne-am sters lacrimile care apar in acea perioada de lauzie, a fost inceputul unei frumoase si speram noi durabile prietenii.
Cum o frumoasa si durabila prietenie sper sa se lege si intre copii . Imediat dupa Dante a venit pe lume o fetita : Denisa Gabriela. Mamica ei, Sandica, a fost luata prin surprindere de graba copilei care vroia sa vada mai repede lumea . A aparut precipitate in salon, ne-a facut sa zambim cu toate durerile pe care le aveam , a fost luata val vartej pentru operatie iar cand s-a trezit din anestezie ne-a mai sevit o portie de umor gratuit .
Si uite asa in acea zi de 6 noiembrie s-au nascut 3 copii frumosi si sanatosi: Matei Rares, Alexandru Dante si Denisa Gabriela.
Primele zile acasa cu puiul au fost pline de neprevazut , de experiente noi dar mai ales de trairi si sentimente intense pentru noi, cei doi parinti. Nu stiu cum este in alte case si cupluri unde apare o noua fiinta , dar la noi in casa dupa nasterea lui Dante singurul sentiment care s-a facut simtit a fost IUBIREA. Era parca ceva fizic, palpabil , ceva care plutea in aer. Era o liniste si o pace interioara pe care ne-o dadea mica fiinta care dormea in patut incat parca nimic pe lume numai conta pentru noi. Si asa a fost multe luni dupa aceea.
Iubirea ne insoteste in continuare si ne calauzeste pasii in cresterea lui. Cel mai frumos mi se pare cand ma trezesc uneori noaptea si ii vad pe cei doi baieti dragi alaturi de mine. Nu pot sa ma abtin sa nu-I sarut cu drag si pe taticul si pe puiul de om.
Dante a fost un copil linistit, a plans putin si aproape ca mi-a aratat tot timpul ce trebuie sa fac sa-I alin durerile. De multe ori ma surprindeam uitandu-ma la el minute in sir , fara sa am nevoie de altceva , ca la o mica minune care era si este. Au fost rare momentele cand am simtit ca nu stiu ce am de facut , cand ceea ce fac nu este bine. Eu cred ca orice copil o invata pe mama ce are de facut.
Nu am primit ajutor sau sfaturi de la nimeni, singurii mei indrumatori au fost instinctul si cartea Mama si copilul (oricare din ele e foarte buna) pe care ar trebui sa o aiba orice proaspata mamica. Atat si nimic mai mult. Cred ca cu cat mai multe sfaturi cu atat mai greu e de ales. Cel mai mult un copil cred ca are nevoie de dragoste si dedicare. De cand s-a nascut si pana in ziua de azi , cand are déjà doi ani, am incercat sa-mi organizez treburile in asa fel incat sa petrec cea mai mare parte a timpului cu el. Si cand era doar o cocuta si gangurea , si cand a mai crescut si a inceput sa priveasca lumea, am fost in permanenta langa el cantandu-I multe cantecele….
Va continua
by vavaly
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu