Mami, vreau Luna!

Matei 

      Apusul se sprijina pe umerii orasului dunarean. Inserarea i-l imbraca in culori calde, nocturne, iar Matei sta atarnat de geam cautand Luna - e noua pasiune de astronom pitic. Zambesc. Totul la el e o joaca si totusi, toate pasiunile lui sunt atat de...serioase!? Rasare si Luna de dupa un nor fumuriu si se pare ca vantul nu si-a facut inca tot jocul; aduce alti nori sa mai ascunda din stele, sa nuanteze inserarea...ma rog, e job-ul lui de vara! 

    Matei urmareste spectacolul, prinde miscarea si se crispeaza vazand cum norul ii papa din Luna lui mare, rotunda si luminoasa. Isi strange gurita mica si roz, barbia incepe sa-i tremure si primele lacrimi in apar printre gene. Firesc, norul pluteste, ascunde astrul noptii in pelerina-i gri, spre disperatea lui Matei care i-mi striga printre suspine:"mami, vreau Luna!". Ma trezesc incurcata, caci pendulez intre a zambi si a plange cu el. Lacrimile devin accesoriile unor suspine sacadate, semn de mare suferinta la Matei. Il imbratisez si cu voce blanda-i raspund: "Mami, Luna e la Doamne - Doamne'n buzunar!" Ma priveste in ochi...e sobru si tacut, ma crede. Ma crede, ma crede... pentru ca si eu cred ca in fiecare clipa Dumnezeu deseneaza cerul cu o pensula numita Vant.

by Maria