Deja vu!

    In ritualul de dimineata pe cand imi beau cafeaua mea neagra, calda si foarte aromata se amesteca Matei care imi striga, tinandu-se strans de genunchiul meu, ca vrea cafea de copii, adica cacao cu lapte, si completeaza ca pentru el..."nu cafea de mami, cafea de copii!". Inteleg, admit, ma supun. Ii servesc si lui cafeaua, semn ca incepe sa tina la micul nostru dejun cu cafea si muzica, intrebandu-ma daca laptele cu cacao merge dupa doua mere rase cu sapte biscuti mici. In fine, deleg ca-i ok si amestecand in ceasca lui am, in reluare, imaginea "cafea de mami, cafea de copii!" 

    Imi zic ca imi mai trebuie o ceasca cu cafea si realizez, ceea ce rar mi se intampla, ca tocmai am avut un deja vu...zambesc, uimita, incurcata si ma intreb daca mi-e scris sa fiu mama sau tocmai am fost candva, intr-o trecuta viata ori daca in fiinta mea, sa fiu mama, era scris din stele pe cand ma jucam de-a baba oarba cu arhanghelii.

   Las cafeaua deoparte il imbratisez pe Matei, obisnuit cu imbartisarile surpriza si sarutarile furate, cu dansurile  fara invitatie, piruetele si reverentele ce anunta sau incheie o stare de bucurie, veselie sau doar un nou joc si-l privesc adanc in ochii spunandu-i "Ti-am zis azi ca te iubesc? De cate ori!" Imi raspunde, razand:"Cinci!" si-mi arata palma mica cu degetele rasfirate ca si cum printre ele ar trebui sa treaca raze de soare.

    Si rad, rad in hotote, rad cu putere, rad vesel si sanatos, rad cu toata inima, cu toata fiinta, cu mintea si sufletul rad pentru ca acest deja vu inseamna ca daca am mai fost mama, atunci ma pricep, iar daca nu, atunci mi-e scris sa fiu si deci Dumnezeu a avut incredere in mine si mi-a dat fiinta aceasta mica si plapanda, botul asta de bucurie si fericire razanda sa-i fiu eu mama!

by Maria