Cum repari o inimioara franta sau Desiring Delia

Delia si Matei, in parc,
exersand primii pasi

     Ma intreb de vreo saptamana daca intotdeauna fac ceea ce e mai bine pentru Matei; daca toate experientele  sunt benefice si pe termen lung, chiar daca ele sunt traite pozitiv, cu bucurie si entuziasm atat timp cat ele se petrec.  

    Matei al meu este indragostit. Atat cat poate fi indragostit un copil de doi anisori, adica atasat firesc de persoanele pe care le-a cunoscut, indragit si asimilat ca fiind parte din familie. 

    Pe Delia o cunoaste de cand avea sapte luni si doi dintisori mici si albi. Impreuna au descoperit lumea din jurul lor, de la zborul unui pui de vrabie pana la balaceala in apa unui lac. Au impartit aceleasi jucarii, acelasi meniu si de foarte multe ori aceeasi sticla de apa. Au deschis ochii lor mari rotunzi si veseli asupra cerului insorit, au dormit in londourile lor incapatoare, alineati, vara, sub umbra stejarilor batrani, au desenat primele lor linii  pe asfalt cu crete mari, colorate, ce abia incapeau in palmele lor mici. Au facut primii pasi impreuna si mai apoi au mers de manuta incet si domol la plimbare. 

    Delia e un copil de o frumusete rara; parul inelat imbracandu-i obrajii rozalii, ochii azurii, jucausi si brodati cu gene de matase ce poarta in ei toata lumina lumii, temperament adorabil, caracter puternic si curaj cat greutatea ei in aur. E sprintena, vioaie, foarte inteligenta si-ti citeste in ochi nu numai intentiile, ci si sinceritatea spuselor ori a faptelor. E un spirit ager, patrunzator si intuitiv, a umplut cu bucuria si indrazneala ei, zi de zi, lumea lui Matei.

Aflaţi mai multe »