Matei e indragostit de ea si-mi imprumuta si mie, nemeritat, din calitatile ei. Mami trebuie sa faca "poc" din degete si jucarile sa mearga la locul lor, asa ca mami ia ursul Mitruta de subsuori si-l ajuta sa puna pasi pana la biblioteca unde-si sprijina capul mare, pufos si rotund pe un teanc de reviste din care decupez materiale pt colajele lui Matei.
Urmeaza Andrew, firesc, Matei l-a botezat dupa cainele din filmul cu Marry Poppins. Catelul alb si mare, Andrew, locuieste sub birou; imparte spatiul cu ursul panda, cu doua pisici, Pooh, un elefant albastru de profesie dansator si un licurici cantaret.
Profit de gestul lui de-as saluta in fiecare dimineata jucariile, in timp ce bona mea virtuala Marry P. ii duce pe Michael si Jane in parc, astfel ca incep sa dansez cu mopul prin casa (cu umbrela nu e practic) incepand din dormitoarele luminoase spre living. Asta i-mi ia cam doua - trei melodii de pe VH-1.
...Matei, cu lingurita in mana, ma anunta ca e timpul pentru cele cinci picaturi de vitamina C (Michael si Jane primesc sirop de la Marry dupa ce-i convinge ca "picioarele uda adora doctoria"). Le primeste incantatat: "immm!"
Ma intorc la dansul meu cu mopul, care tine loc si de sedinta de aerobic matinala, si dupa ce admir incantata luciul parchetului de cires ii dau dreptate bonei mele; "in orice lucru de facut trebuie sa fie ceva placut, afla placutul si..."poc" totu'i un joc!".
Matei e obisnuit cu dansul meu. Ma mai priveste amuzat uneori si incearca sa ma imite; piruietele ii ies intotdeauna. Se invarte de mai multe ori fericit si se tranteste pe covorul alb, mitos, strigand: "se'nvarte casaaa!" Curatenia e gata si fiindca azi e sambata mergem la zoo.
by Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu