Matei s-a trezit cu noaptea in cap de grija Carabusului (masinuta mea Ka). "Nu place gerul lu' Carabus, mami!" - imi explica el somnoros si compasiv. Sunt induiosata de sentimentele nocturne ale puiutului meu. Stiu deja ca Matei pricepe ce e gerul si ca nu-i place ca poaia, frigul, vantul sa-i bata in fata. Ii inteleg grija pentru micul Carabus lasat afara in ger.
Mergem in loja mare sa vedem daca micul Carabus e ok si observam, cu o bucurie care alunga somnul de pe genele noastre, ca ninge! Ne invioram, exclamam...si-l trezim pa tati: "Tati, ninge, ninge!!!" Tati se trezeste - imi cunoaste bucuria asta a ninsorii de vreo cincisprezece ani - dar anul acesta e o dubla bucurie, caci Matei e alaturi de noi exclamand, bucurandu-se, topaind...
In alti ani coboram doar noi doi sa ne ninga, sa ne imbulgarim si sa ne oferim saruturi sub fulgii reci de nea. Am fi coborat si acum dar ne-am temut ca-i vom creea lui Matei un precedent pentru multe nopti albe, inzapezite, vesele si fericite. Pacat ca trebuie sa fim parinti responsabili si in noptile astea minunate cand zapada sclipeste pretutindeni, dar mai ales cand in sufletele noastre e veselia unor copii care refuza sa traiasca ninsoarea ca pe un simplu fenomen natural, ci ca pe un anotimp al imaculatei fericiri.
Aceasta dimineata imi aduce aminte de prima noapte alba, cand Matei a adormit foarte foarte tarziu, avea un an pe atunci, si in care am ales sa sarbatorim in pijamale in loc sa ne cramponam si bosumflam. Ba inca i-am impartasit bucuria lui Matei de a fi impreuna, toti trei, intr-o frumoasa si alba noapte de iarna.
by Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu