Lilo, Matei si Stitch

    Filmul primei saptamani de decembrie e Lilo si Stitch. Matei vizioneaza zilnic secvente preferate din film, probabil cele care ii transmit un mesaj familiar, pentru ca refuza sa priveasca secventele de inceput cu mostrii, si ma intreb daca este selectiv de pe acum sau pur si simplu nu ii plac, pentru ca, uimitor, nu are nici macar curiozitatea sa afle ce spun personajele extra-terestre, asa cum face in mod obisnuit.

    Intotdeauna filmul debuteaza, pentru noi, cu dorinta lui Matei "danseaza Lilo, mami!", asa ca derulam filmul pana la partea preferata, dansam impreuna cu Lilo si trupa ei hawaiiana, apoi dupa vizionarea filmului, timp in care ne desfasuram activitatile si tabieturile noastre obisnuite, ascultam Elvis si citim Ratusca cea urata. E musai!

    Astazi, insa, a fost o zi deosebita; Matei a vrut sa revada, in reluare, de cateva ori cearta dintre Nani, sora cea mare, si Lilo. Apoi a rupt o bila de plastilina, a aruncat bucatile colorate pe jos si a spus imperativ: "Cearta pe Matei, mami!"; i-am intrat in joc asigurandu-ma ca-mi raspunde, mai intai, afirmativ la intrebarea "Matei, vrei sa te certe mami?" si luand-u-mi o mina serioasa raspund: "Matei, ridica plastilina, murdaresti covorul si plastilina se incarca de praf." 

    E amuzat. Repeta gestul cerand sa-l apostrofez iarasi, multumit ca-i intru in joc. Ma supun. Reia si se declara multumit numai dupa vreo sase reluari timp in care am incercat sa am aceeasi atitudine ferma si blanda, incurajata mai ales de privirea lui iscoditoare ca si cand incerca sa-mi memoreze mimica fetei in timp ce-l indemnam rabdatoare si sobra sa stranga plastilina voit aruncata.

    Ma intreb daca Matei (re)creeaza si memoreaza episoade ca acestea tocmai pentru a intelege ce inseamna "s-au certat Nani si Lilo", daca imitand personaje de film isi insuseste notiuni noi, experiente, intonatii ale vocii, incruntarea chipului mamei,  gesturile ce insotesc o cerere imperativa, consecintele unei fapte voluntare, studiate etc. 

    Uneori am senzatia ca un adult sta ascuns in Mateiul meu, un adult care ma testeaza, scaneaza, imi analizeaza, verifica si reverifica gesturile, maniera de rezolvare a unui conflict intentionat creeat si ma infior gandindu-ma oare de cate ori o mai facut aceasta pana acum, dar mai ales daca pana acum am dat dovada de consecventa, de fermitate, de destula blandete sau daca candva am fost prea aspra pentru intentiile lui puerile. 

    Ceea ce-mi descopera Matei este ca mama se regaseste in propriul copil ca intr-o oglinda si ca de multe ori spontaneitatea si modul de a raspunde la intamplarile banale, ale unei zile obisnuite nu sunt chiar atat de neimportante, ba dimpotriva, copii ceas de ceas acumuleaza si-si insusesc gesturi, vorbe, priviri, tonuri, nuante ale vocii ca un colaj in care ei insusi sunt si opere de arta si artisti.

by Maria