Amintiri cu Delia cand era bebe

Pentru ca-mi era dor de perioada cand  Delia era mica, am inceput sa caut imagini ca sa-mi aline dorul si am gasit acest filmulet.

Delia in premergator la varsta de 5 luni.

Delia avea 3 luni

la 5 luni

                                                                                       

                                                                                           by Mihaela

Despre Bau - Bau

    "Stii tu ce inseamna sa fii copil? Inseamna sa crezi in dragoste, sa crezi in frumusete, sa crezi in credinta. Inseamna sa fii atat de mic incat spiridusii sa ajunga sa-ti sopteasca la ureche, inseamna sa transformi bustenii in calesti si soriceii in telegari, josnicia in noblete si nimicul in orice, caci orice copil poarta o zana nasa in sufletul lui" - Francis Thompson

    Astfel as descrie, in putine cuvinte, ceea ce cred eu despre ce inseamna sa fii copil si tot astfel incerc sa mentin copilaria lui Matei: zambete, joaca, flori, natura, imbratisare, iubire, incredere, libertate, visare, imaginatie...

    L-am ferit, pe cat posibil, pe micul Matei de vechile conceptii, de frica, de spaime, de uratul de zi cu zi care ne ajunge la ureche, fara sa cerem, doar calatorind prin oras, de raul asa cum este el reprezentat in desenele animate pentru copii, vazut prin prisma luptei intre bine si rau si, in general, de raul posibil asa cum il pot anticipa in orice situatie. 

    Pana si Malefica - personajul din Frumoasa adormita, povestea preferata a lui Matei, este un personaj dual, in tranzitie; pe ton ironic algoritmeaza un destin, iar cautarile ei, timp de un deceniu si jumatate lasate in seama cautatorilor de trufe, sunt sortite esecului. Malefica dispare din peisajul basmului ca orice  personaj care nu rezoneaza cu iubirea. Nimic mai simplu, ori mai firesc, bineinteles dupa ce Filip, printul, isi argumenteaza cu scutul Virtutii si sabia Dreptatii punctul de vedere.

    Lupta dintre bine si rau este si va fi o constanta si in viata lui Matei fie ca e vorba despre carti/desene/filme sau ca va fi vorba despre alegeri/decizii in viata cotidiana. Pana si noi, parintii suntem deseori, inconstient, in balans intre bine si rau incercand, constient sau nu, sa mentinem un echilibru pentru care uneori ne luptam sa inclinam talerul spre bine/fericire/prosperitate.

    Pana in prezent Matei nu a  auzit de Bau - Bau, nu are frici, nici macar frica de intuneric si totusi, astazi, a mentionat pe ton dual, interogativ spre afirmativ, ca e "baba in baie". Mergem impreuna zimbind, cu incredere si ca de obicei veseli, deschidem usa de la baie, cautam baba care nu se arata. 

    Matei completeaza "baba e in baie la Alice". Ei da, Alice i-a refuzat demult intrarea in baia proprietate personala, iar Matei a retinut gestul, dar mai ales motivarea lui: "e baba in baie". Dar de ce abia dupa atatea luni Matei si-a reamintit de baba? Intuiesc cumva ca baba din baia Alicei seamana in imaginatia lui Matei cu baba - regina din Alba ca Zapada si Cei sapte pitici...faptura chinuita ce ofera fructul oprit unei naive printese.

    Nu stiu incotro va merge povestea despre babă a lui Matei, dar ma intreb daca cumva, acum la doi ani, Matei incepe sa realizeze ce inseamna frumos, urat, bun, rau si toate celelalte antonime pe care le foloseste zilnic in conversatiile noastre obisnuite. Intrebarea cea mai importanta este, insa, cum aflu perceptia micutului Matei despre baba din baia Alicei, dar mai ales unde eram cand "baba" acesta s-a strecurat in viata copilului meu? 

    Cum stiu ca Matei nu va simila frici pentru lucruri fara corespondent in realitate? Cum il pot creste liber de spaime induse, care nu-i apartin? Cum pot sa-i pastrez intacte curajul, entuziasmul, nevoia de cunoastere si frumosul din el ca daruri primite la nastere?

   Oare unde voi fi cand altcineva decide ca trebuie sa-l infraneze in descoperirile sale punandu-i oprelisti imaginative gen: vine jandarmul, vine tractorul, vine bau-bau - atat de des folosite in parcul si spatiile de joaca, in mintea adultilor care au uitat ca singurul cenzor din viata lor este cel pe care singuri si-l creeaza in inima, mintea si sufletul lor? Anyone?

by Maria

Galbena gutuie

         Desi  a trecut vremea colindelor pe mine m-a napadit amintirea unui colind care de fiecare data imi aduce lacrimi in ochi si in suflet . L-am gasit aici  interpretat foarte frumos. Sper sa va placa si sa va trezeasca frumoase amintiri si sentimente pentru inceput de an.

Cititorilor nostri

           Desi nu sunt decat doua luni de cand am concretizat ideea acestui blog, idee care ne da tarcoale de multa vreme, suntem sigure ca avem deja cititori fideli, mamici care se inspira din sfaturile si experientele noastre, sau cititori care pur si simplu ne-au indragit si care zi de zi sunt curiosi sa vada ce ispravi au mai facut Delia, Dante si Matei, ce au mai creat si cum au mai evoluat.

           Tuturor acestora dorim sa le uram un An Nou rodnic, frumos si plin de experiente noi, un an nou cu impliniri si bucurii. Speram ca anul ce vine sa se faca simtita mai mult vocea cititorilor nostri, asteptam cu drag comentariile, opiniile , criticile si aprecierile voastre in paginile blogului nostru. Speram ca experienta si sfaturile noastre sa fie de folos cat mai multor mamici si viitoare mamici , asteptam sugestii despre ce si cum ar trebui sa scriem si sa imbunatatim, sugestii de subiecte cat mai interesante.

                                           LA MULTI ANI !!!

Salvati piticul!

    Am crescut cu poezioara de o strofa, care ce-i drept are rima, dar care m-a obsedat toata adolescenta cand o auzeam spusa copiilor care abia isi deschideau ochii asupra lumii. Ma intrista seninatatea si veselia cu care era rostit mesajul, dupa mine macabru al poezioarei:

"Un pitic asa de mic

Facea baie 'ntr-un ibric

De sapun s-a 'npiedicat

Si piticul s-a 'necat.

Vai! Vai! Ce pacat

Ca piticul s-a 'necat!"

    N-am inteles niciodata de ce piticul trebuia sa se inece, de ce nu-l salveaza nimeni, de ce poezia nu are inca o strofa in care sa vina o zana sa-l readuca la viata, dar mai ales mi-am pus de o mie de ori intrebarea "De ce ii invatam asta pe copii nostri?" De ce in capusoare lor lor mici trebuie sa ajunga asa o fatalitate? Da, e adevarat, exista accidente, moarte, dar moartea e doar un somn prelung in care oamnii se cufunda sa viseze cu Ingerii. 

    Sunt convinsa ca in micutii nostri exista o intelepciune universala care ii ajuta sa priceapa si misterele lumii inconjuratoare, ca in micile lor universuri viata, moartea, despartirea, impacarea, suferinta sunt lucruri firesti care uimesc, sensibilizeaza. Continui sa ma intreb de ce folosim atat de mult expresii ca: "e mort de foame/somn/oboseala; saracul de el; este nebuna; vine bau-bau; te dau la tigani; te ia baba-cloanta etc." si de ce nu incercam sa-i sensibilizam in fata frumosului din tot ceea ce ne inconjoara, de ce nu punem accent sa imaginam lucruri si intamplari minunate, in loc sa-i imunizam de mici la tot ceea cea ar trebui firesc sa fie admirat, iubit, apreciat.

    Cred ca ar trebui accedem si noi la schimbarea mentalitatii care, azi, are loc la nivel mondial; sa nu fim impotriva razboiului, ci Pro pace, sa invatam sa gandim pozitiv si sa credem ca toate, dar toate, informatiile pe care le dam gratuit si atat de senin copiilor nostri ii invata sa priveasca lumea, sa o descopere printr-un filtru de gandire pozitiv, in care firescul vietii e, si stiu ca poate fi asa, imbratisat, digerat, trait prin prisma optimismului, a sperantei, a bunavointei si beneficitatii actiunilor lor si necesitatea ca si actiunile celor din jur sa fie indreptate spre benefic, pozitiv.

    Stiu, nu toate sunt mereu bune si frumoase, nu intotdeauna viata e roz, dar avem medici pentru trup, duhovnici pentru suflet, prieteni pentru intelegere si compasiune, familia pentru dragoste neconditionata, dar cred cu tarie ca putem da copiilor nostri sansa de a gandi pozitiv, de a-i invata sa fie curajosi, puternici, sa aiba incredere in fortele lor, sa poata deveni Oameni, maturi de incredere. 

    Invatati copiii, inca din bratele voatre, ca viata e frumoasa si vor reusi sa treaca peste probele inerente ale vietii, peste propriile erori sau dezamagiri cu speranta si incredere in ei si in viitor, vor aborda problemele cotidiene cu detasare, adaugati credinta, nadejdea si dragostea ca virtuti ale sufletului lor si veti avea copii minunati.   

    Nu-i "educati" ca acum o mie de ani cu "bataia e rupta din rai", inca n-a venit nimeni de acolo cu confirmarea asta, ci programati-i pentru fericire: cantati-le despre Dumnezeu si dragoste, recitati-le despre   pace, iubire si vor intelege ce inseamna dorul, compasiunea, vor creste cu pacea in suflet si nu vor alerga, adulti fiind, dupa placeri cautand, de fapt, linistea sufleteasca.

   Dati importanta bine-meritata fiecarei informatii care ajunge la copiii vostri si hraniti-le imaginatia si perceptia asupra vietii cu toata frumusetea care ne inconjoara, ea exista, trebuie doar sa tineti ochii deschisi!

    M-am tot gandit daca sa adaug o a doua strofa si sa salez piticul, dar nu merita! Piticul nu trebuie sa se inece! Nimic nu trebuie, nimic nu e obligatoriu pe lumea asta; pentru asta avem liberul albitru! Astfel ca strofa piticului suna cam asa:

"Un pitic atat de mic

Facea baie in ibric

De sapun s-a 'npiedicat

De manuta l-am luat

Si piticul l-am salvat!

Uau! Uau! ce minunat

Ca piticul l-am salvat!"

    Stergeti lacrimile copiilor vostri si aninati de genele si gandurilor lor Fericirea! Intindeti spre ei o mana de ajutor in a deveni parintiii de maine care-si vor creste copiii cu increderea si speranta in bine! Salvati piticul!!

by Maria

Emotia ajunului

 O, ce veste minunata!

O ce veste minunata

In Betleem ni s-arata

Ca s-a nascut trup

Trup din duhul sfint

Fecioara curata.

           Ca la Betleem Maria

           Savarsind calatoria

           In sarac locas

           Lang-acel oras

                                                    A nascut pe Mesia.

                                         Pe Fiul cel din vecie,

                                        Ce L-a trimis Tatal mie

                                        Sa se nasca si sa creasca

                                        Sa ne mantuïasca.

              Bradutul este frumos impodobit. Gandurile noastre parca sunt mai bune si mai pline de iubire pentru cei dragi si pentru toti cei care ne ies in cale. Trimitem raza unui gand bun si celor dragi care sunt departe de noi si de care ne este dor. 

               Traim impreuna emotia ajunului , emotia Craciunului creste privind nerabdarea puiului de om care stie ca trebuie sa vina in aceasta noapte un Mos bun si bland, cu plete dalbe . Asteapta cu mirare sa se faca ziua , sa vina iarasi soarele si odata cu el trenuletul mult dorit, alte culori frumoase pentru desenele lui si cateva surprize printre care si plimbarea in oraselul copiilor. 

               Retraiesc emotia copilariei din ajunul Craciunului cand parintii ne pregateau pentru culcare si ne spuneau ca va veni Mosul cu jucarii si in fiecare an ne asteptau a doua zi frumoase surprize. Dar mai ales imi amintesc sarbatorile de iarna ale copilariei insotite de carti - carti pe care le cumparat tatal meu an de an. Fiecare sfarsit de an era insotit de mirosul de tipar al cartilor noi. Le adulmecam cu nesat si abia asteptam sa vad ce intamplari frumoase erau in paginile acelea minunate. Sper ca odata cu cresterea lui Dante sa facem si noi o traditie din a cumpara carti la sfarsit de an (desigur ca nu numai atunci). 

           Urez sarbatoare frumoasa, pace in suflet si sanatate tuturor celor dragi  si celor ce citesc aceste randuri.   Craciun fericit!

                                                                                                                                          by vavaly 

Dorinte si Nevoi - Amintirile copilului meu

    Ma intreb tot mai des daca ii creez amintiri frumoase copilului meu. Oare ne jucam destul? Oare il iubesc destul? Il alint destul? Il rasfat destul? Oare il invat suficiente pentru varsta lui? Oare ii ofer destula libertate? Ii daruiesc destula veselie, bucurie, pace, independenta? Ii ascult, aud, percep toate cuvintele, emotiile, trairile? Oare ii indeplinesc toate dorintele? Dar toate nevoile?

    Toate clipele petrecute impreuna sunt de ajuns? Sunt de calitate? Amintirile copilului meu, vor fi amintirile adultului Matei, de mai tarziu. Va fi Matei un adult fericit? Independent? Un om de nadejde? Il voi fi crescut asa incat sa fie iubit? Sa iubesca lumea, pe Dumnezeu, viata, oamenii, florile, cerul? Oare voi fi facut, ca mama, tot ce-mi sta in putere, si de ajuns, ca Matei sa fie fericit si sa-i faca pe cei din jurul lui fericiti? 

    De unde stiu balanta lucrurilor? Cum gasesc echilibrul cand in sufletul meu simt atat de multa dragoste si nevoie de a darui, incat as putea sa-i aduc Soarele si Luna intr-un caus de palma? Cum stiu ca-i implinesc toate nevoile: nevoia de a fi iubit, nevoia de libertate si independenta, nevoia de confort emotional, psihic si fizic, de liniste, de tacere, de joaca, nevoia de a fi ascultat, de a fi imbratisat, de a fi compatimit, nevoia de a i se oferi incredere si chiar un acconto in plus de incredere, nevoia de libera exprimare, nevoia de a se sti in siguranta, nevoia de ai fi respectat si a i se respecta alegerile, deciziile, nevoia de a-si exprima talentele, de a-si realiza visurile? 

    Cate nevoi are un copil? Care sunt ele? Dorintele sunt si vor fi nenumarate: "Vreau bomboane, mami!" imi spune Mateiul meu acum. Dorintele sunt cererile nenumarate pe care un copil le adreseaza parintilor, dar nevoile lui, cele nerostite si care il vor defini ca adult, pe acelea toate vreau sa le stiu, sa le implinesc, sa le acopar cu stradania mea de mama. Vreau ca toate amintirile lui Matei sa devina, pas cu pas, clipa de clipa, implinirea nevoilor lui, raspunsul meu corect la cererile lui ca fiinta, imi doresc cu toata puterea sufletului meu ca Matei sa devina un adult implinit, fericit, complet.

by Maria

Ce ma impresioneaza!

 Zi de zi sunt coplesita de de emotiile pe care mi le produce puiul meu de om. Ma impresioneaza bucuria cu care intampina fiecare dimineata, felul incare spune la trezire: "Mamaaaa!!", cu surpriza si bucuria regasirii. Privirea lui pe geam si exclamatia : gata noapteeee!! Felul in care il cauta pe Rares in paginile blogului. A invatat sa foloseasca butoanele de page down si page up si cauta poze cu prietenul lui drag. 

      Iubirea si dorul pe care le simt in glasul lui cand spune de cei dragi: mamaia, tataia, Andrea (matusica lui draga), Bogdanel ("Gabanoiu"- verisorul lui), David (alt verisorl), fetita (adica Denisa), Magda, prima iubire -  incat aproape ca imi vine atunci sa-l iau si sa-l duc la ei. Seriozitatea cu care se joaca, face puzzle sau deseneaza. Felul in care iubeste cate o jucarie de plus. Felul in care rememoreaza intamplarile de peste zi sau din zilele trecute, povestirile lui precipitate in care ar vrea sa exprime totul deodata.

      Acum, bucuria primului bradut pe care il trateaza ca pe un nou prieten. Aseara dupa ce s-a urcat in pat la nani: "Vreau sa vad bradutul!" S-a dus langa el, s-a asezat cuminte cu manutele adunate parca in rugaciune si cu privirea absorbita de luminitele si globuletele micute. A petrecut cateva minute contempland si exclamand, apoi a inchis beculetele, a spus noapte buna bradutului si a venit satisfacut si linistit la culcare.

           Cum sa nu ma impresioneze si sa nu vreau sa pastrez pentru totdeauna astfel de amintiri?

                                                                                                                                       

 by vavaly

O mama buna

    Varfurile cladirilor sprijina inserarea ce se straduie sa-si faca loc pe arterele luminoase, printre aleile orasului, imbracand oamenii grabiti spre casele lor, sau nu, in ritmul lipait al ploii, iar eu si Mateiul meu, stam lipiti cu nasurile de fereastra mare a lojei urmarind picurii mici si repezi de ploaie. 

    "Ca roua, mami!" imi spune Matei, pipaind geamul, apoi urmarim, iarasi tacuti, picurii - acum - mari amestecati cu fulgii grei, uriasi, de zapada ce cad amestecandu-se cu ploaia de parca Craiasa zapezii nu poate decide cu ce ciur sa cearna. 

    Am epuizat tabieturile intregii zile, am obosit toate jucariile, asa ca fac un "ceai de zane" si ne privim intrebatori, el asteptand, eu incercand sa intuiesc din privirea lui o dorinta nedestainuita sau o ghidusie pe cale sa se nasca in capusorul lui. 

    Il privesc cum soarbe din ceai, precaut, "nu frige, mami!" si  soarbe incantat "delicios!"; e calm, senin, isi traieste clipa si ma intreb ce-am vrea sa facem, fiecare. Imi spun c-as sta tolanita pe cartea mea Eat Pray Love" si l-as privi, din cand in cand, cum face turnuri si castele. Ah! imaginez o clipa de relax... eu si noua mea carte... si brusc ma infior ca si cum am gresit gandindu-ma la altceva decat la Matei.

    Ma intreb de ce nu am visat, cu ochii deschisi, ca citesc pentru amandoi asa cum fac de obicei cand ii citesc din cartile mele, iar el, curios, ma urmareste timp de vreo trei - patru pagini, pentru ca apoi sa-mi ia cartea si, necajindu-ma, sa rada vesel c-a reusit sa ma urneasca in marea aventura "alergam, mami!". Jocul asta "reading and running" il jucam de patru-cinci ori pe zi, asa ca nu-i de mirare ca-l visez facand castele.

    Vad cum sta agatat de coltul gurii lui un zambet strangaresc si ma intreb daca sunt o mama buna, daca fac destule, daca-i ofer totul, daca dau tot ce pot mai bun din mine, daca-i daruiesc suficiente experiente, daca-i arat destule frumuseti, daca ziua asta a fost pe deplin folosita, daca a fost - azi - fericit, incantat, daca am fost prea aspra cand l-am trimis la coltul pisicii, desi pe cand era inlauntrul meu i-am promis ca n-o sa ne certam niciodata, sau prea indulgenta, sau daca l-am incurajat destul, daca l-am motivat destul, daca..., daca... 

    Ma chinuie intrebarea asta, seara de seara, si adormim imbratisati, eu intrebandu-ma, Matei zambind calm si multumit si gasesc raspunsul doar in manutele lui mici si calde, stranse in jurul gatului meu, in respiratia lina, ritmata pe care o simt pe obraz, in somnul lui dulce si bland, in linistea casei, in tacerea gandurilor mele, in soapta puiutului meu rostind intr-un bland suspin: "mami!"

by Maria

mommy's TO DO list

    Incerc sa adorm si ma gandesc, in loc sa numar oile, ce am de facut maine, ce noutati sa-i arat lui Matei, cum sa fac universul lui sa capete conturul unei zile fericite, vesele, dar mai ales sa capete experinte placute, de neuitat. 

    Nu stiu inca de ce incerc si-mi propun, seara de seara, sa fiu magica, sa-i arat viata printr-un glob de cristal menit sa-i redea viata numai cu partile ei frumoase, vivante, alerte si magice. Poate pentru ca stiu ca toate clipele trecute devin amintiri si acestea ne definesc viata si-mi doresc pentru el o viata ca a mea: magica; in care rasul, lacrimile, bucuria, tristetea, speranta, dorul, nelinistea, crezul, iubirea sunt toate laolalta averea sufletului meu, ca niste perle pe care le strang in pumnul meu si numai soarele si luna au voie sa le'atinga. 

    Viata mea intreaga e o succesiune de emotii si asteptari, de nazuinte si uneori dezamagiri, dar cel mai important esta ca viata i-mi apartine, cu ajutor divin, si pot fi creatorul a ceea ce traiesc. Acest lucru as vrea sa-l invat chiar maine pe Matei, dar oare voi reusi?

 Oare cum, intr-o singura zi, sa-l invat  pe Matei ca tot ceea ce numim noi relatia cauza-efect care inseamna, in definitiv, clipe, ceasuri, zile de alegeri, de decizii ne pot schimba viata si ca toate acestea, pot face o viata de vis daca sunt gandite cu inima.
    Si oare de ce viata trebuie sa fie plina de nou, de interesant, de parca toate bucuriile unei singure vieti as vrea sa le traiesc intr-o singura zi?!

Da, e adevarat, sunt genul care danseaza prin ploaie si impreuna cu Matei tropaim prin baltoace, in parc, in vazul tuturor, spre bucuria piciului, sunt genul care crede ca daca vorbesti florilor ele inteleg si infloresc, sunt genul mama-copil care stiu sa fac tumbe si giumbuslucuri alaturi de Mateiul meu iubit, sunt genul care rad cu pofta la boroboatele copilului meu sau plang de sare camasa de pe mine daca-mi pierd o prietena, sunt genul de sotie care trimite sotului o invitatie la cafea, prin mail, alaturi de versuri din Eminescu, sunt genul de om care lupta pentru prieteniii de durata, sunt genul de om care nu judec si stiu sa-mi cer iertare daca gresesc si sper ca sunt genul de om pe care sa-l iubesti toata viata!

    Imi doresc ca si Matei sa iubeasca viata atat demult si atat de plin ca mine, sa adore natura, oamenii, stelele, divinul, sansele, succesul unei zile traite senin, cu gratie si impacare si-i doresc ca toata viata lui sa poarte in suflet pacea! Iata lista mea cu ce am de facut maine, lista mea in care nu scrie niciodata "nu pot, nu vreau, nu am timp"!

by Maria

Inceputuri sau Dante, Vali si Mihai

       La inceput a fost un vis… al viitorului tatic - la inceputul lunii martie 2008 – un vis despre sotie ca este insarcinata. I-am spus ca este doar un vis si nu l-am luat in serios. Dupa cateva zile am simtit  schimbarea specifica : greturi si toate  cele normale unei sarcini. A urmat un ecograf la care mi s-a confirmat ca in burtica mea era un martisor mic mic al lunii martie. De atunci asa a ramas , martisorul meu drag.

      Ce am simtit atunci nu se poate descrie in cuvinte. Atata bucurie cata imi inunda sufletul nu poate fi cuprinsa in vorbe. Mergeam pe strada si imi venea sa opresc oamenii sa le spun ca eu am un secret, ca ascund o mare taina. Parca pluteam acele zile. Au urmat alte cateva vise ale viitorilor parinti in care puiul era cand fetita cand baietel, dar ne vorbea si simteam cum se cladeste acea legatura de nedescris intre copil si parinti. Noi eram convinsi ca va fi fetita. Incepusem sa ne gandim la nume. 

     La 5 luni de sarcina am facut un ecograf 3D care a fost foarte impresionant  pentru ca i-am auzit pentru prima data inimioara batand. Atunci ni s-a spus clar ca in burtica lui mami este un baietel . Din acel moment am inceput sa-l percep ca pe o fiinta de sine statatoare. Nu stiu cum si de ce dar  baietelul meu mi-a trimis semnale ca si cum un om matur  era déjà acolo , asteptand sa vina pe pamant.  Ne-am tot gandit  la nume , dar parca numele era dinainte hotarat. Intr-o zi Mihai a spus deodata : pe baietel o sa il cheme Alexandru Dante. Am fost surprinsa , am incercat sa ma opun , dar parca numele venea singur in mintea mea si suna atat de bine. Si asa a ramas.

          Au urmat lunile firesti de sarcina, cu intamplarile frumoase care au implinit viata noastra de cuplu : cununia civila si nunta alaturi de cei dragi noua. A venit si luna septembrie in care am hotarat sa pregatim cuibul cum nu se poate mai frumos pentru puiul care se pregatea sa vina intre noi …

         Si a venit si data hotarata , de 6 noiembrie, pentru venirea pe lume a lui Dante. A fost o zi lunga de asteptare, in care nu stiam daca ma va opera sau nu domnul doctor. Dar s-a hotarat ca da, aceea va fi ziua cea mare si mult asteptata.

          Imi amintesc si acum cu cata emotie am intrat in salonul unde trebuia sa fiu pregatita pentru operatie si am auzit o voce calda si blanda care parca mi-a luat toate emotiile si toate grijile din suflet. Era Maria , mamica lui Rares Matei , care nascuse dimineata si era de acum “veterana”. Mi-a dat cateva sfaturi foarte utile in acel moment si am simtit ca ne cunoastem de o viata. Am simtit ca nimic rau nu mi se poate intampla cu ea alaturi .  Si asa a fost. Puiul meu s-a nascut la ora 19:45 cu nota 9.

      Cand m-am trezit din anestezie  am primit multe felicitari pentru un baietel voinic de 54 de cm si 4100 de grame. Era ditamai voinicul.  L-am vazut prima data si desigur ca mi s-a parut cel mai frumos si cel mai perfect baietel din cati am vazut eu vreodata, desi numai vazusem nou nascuti in viata mea.

     Avea o lacramioara mica mica pe un obrajor care m-a impresionat  atat de mult . Dar iarasi Maria mi-a fost alaturi , si m-a sprijinit cu vorba ei blanda si cu sfaturile ei bune. Au urmat cele trei zile de stat in spital, de acomodat cu noul venit pe lume, de invatat tehnica alaptarii care pentru mine la inceput nu a fost o minune , ci un chin. Dar dragostea care se naste in sufletul unei mame trece peste toate obstacolele inceputului si face ca privind in urma totul sa fie frumos.

     Am fost impreuna doua mamici pentru doi copii frumosi si linistiti , ne-am ajutat si sprijinit reciproc, ne-am sters lacrimile care apar in acea perioada de lauzie, a fost inceputul unei frumoase si speram noi durabile prietenii.

          Cum o frumoasa si durabila prietenie sper sa se lege si intre copii . Imediat dupa Dante a venit pe lume o fetita : Denisa Gabriela. Mamica ei, Sandica,  a fost luata prin surprindere de graba copilei care vroia sa vada mai repede lumea . A aparut precipitate in salon, ne-a facut sa zambim cu toate durerile pe care le aveam , a fost luata val vartej pentru operatie iar cand s-a trezit din anestezie ne-a mai sevit o portie de umor gratuit .

           Si uite asa in acea zi de 6 noiembrie s-au nascut 3 copii frumosi si sanatosi: Matei Rares, Alexandru Dante si Denisa Gabriela. 

           Primele zile acasa cu puiul au fost pline de neprevazut , de experiente noi dar mai ales de trairi si sentimente intense pentru noi, cei doi parinti. Nu stiu cum este in alte case si cupluri unde apare o noua fiinta , dar la noi in casa dupa nasterea lui Dante singurul sentiment care s-a facut simtit a fost IUBIREA. Era parca ceva fizic, palpabil , ceva care plutea in aer. Era o liniste si o pace interioara pe care ne-o dadea mica fiinta care dormea in patut incat parca nimic pe lume numai conta pentru noi. Si asa a fost multe luni dupa aceea.

      Iubirea ne insoteste in continuare si ne calauzeste pasii in cresterea lui. Cel mai frumos mi se pare cand ma trezesc uneori noaptea si ii vad pe cei doi baieti dragi alaturi de mine. Nu pot sa ma abtin sa nu-I sarut cu drag si pe taticul si  pe puiul de om.

       Dante a fost un copil linistit, a plans putin si aproape ca mi-a aratat tot timpul ce trebuie sa fac sa-I alin durerile. De multe ori ma surprindeam uitandu-ma la el minute in sir , fara sa am nevoie de altceva , ca la o mica minune care era si este.  Au fost rare momentele cand am simtit ca nu stiu ce am de facut , cand ceea ce fac nu este bine.  Eu cred ca orice copil o invata pe mama ce are de facut.

      Nu am primit ajutor sau sfaturi de la nimeni, singurii mei indrumatori au fost instinctul si cartea Mama si copilul (oricare din ele e foarte buna) pe care ar trebui sa o aiba orice proaspata mamica. Atat si nimic mai mult. Cred ca cu cat mai multe sfaturi cu atat mai greu e de ales. Cel mai mult un copil cred ca are nevoie de dragoste si dedicare. De cand s-a nascut si pana in ziua de azi , cand are déjà doi ani, am incercat sa-mi organizez treburile in asa fel incat sa petrec cea mai mare parte a timpului cu el.  Si cand era doar o cocuta si gangurea , si cand  a mai crescut si a inceput sa priveasca lumea, am fost in permanenta langa el cantandu-I multe cantecele….

                     Va continua

by vavaly

Un ocean de sentimente intr-o inima de copil

             Dupa o zi plina de evenimente si activitati in sfarsit a reusit sa adoarma si Dante la ora 23 .  A fost atat de impresionat de tot ce i s-a intamplat incat cu greu s-a hotarat sa se intalneasca cu Mos Ene. Nu credeam ca intr-un capusor atat de mic pot incapea atat de multe impresii.

              Intai a fost desteptarea de dimineata in care i-am spus ca trebuie sa mancam repejor si sa ne imbracam pentru ca ne asteapta Rares (Matei). Apoi a fost instruirea pe care i-am facut-o sa fie cuminte si sa faca schimb de masinute (dinainte pregatite), cand se vor intalni. Apoi a fost intalnirea. Am fost foarte emotionata cand am vazut cu cat drag i-a daruit si revista cumparata special pentru asta, si masinuta destinata schimbului.. Apoi a fost joaca impreuna , atelierul cu plastelina, colajele  si toate celelalte.  Dar cred ca mai presus de toate a fost felul in care a perceput si el tristetea lui Rares. Am ramas impresionata de un episod in care a aparut o oarecare tensiune intre mamica lui Rares si Rares iar Dante urmarea cu sufletul la gura, cu o mimica atat de expresiva scena impacarii… dupa impacare a rasuflat usurat si a zambit cu toata fata de parca i s-a luat o piatra dupa inima.  Acum inainte de culcare a vrut sa facem si noi impreuna scena impacarii de cateva ori.

           Ajunsi acasa parca nu-si gasea locul. El, care alta data ar fi adormit imediat, acum a vorbit toata seara cum s-au jucat ei, ce au facut , am simtit ca este cu mintea si cu inima inca acolo, acasa la prietenul lui.

            Tot astazi noi mamicile am hotarat sa facem schimb de jucarii pentru ca ei oricum nu se mai jucau cu multe dintre ele. I-am dat lui Dante un ursulet dintre acele jucarii (in zilele urmatoare ii voi da pe rand cate una) si nici nu a trebuit sa-I spun de unde este ca a stiut. Toata seara s-a jucat cu el , i-a vorbit, l-a pupat si strans in brate , pana cand in sfarsit a reusit sa adoarma.  

           Eu nu vad toate astea decat ca pe  dovada unui suflet de copil in schimbare si plin de sentimente de care noi mamicile trebuie sa tinem cont intotdeauna si niciodata sa nu consideram ca sunt prea mici, nu inteleg, le trece.

            Si cu Denisa , fetita nascuta imediat dupa el si care vine la noi foarte des are o relatie speciala. In fiecare dimineata cand o vede e foarte fericit  , o striga pe nume de cateva ori , cand ne intoarcem din parc dupa amiaza, mult timp dupa ce ea a plecat, o cauta, intreaba unde este.  E uimitor felul in care adorm amandoi odata si atat de repede si linistiti. Asa arata doi ingerasi : 

         

           Uneori parca este atata cunoastere si intelepciune intr-un capusor de copil incat ii simtim pe ei mai batrani decat noi. Si oare nu este asa? Nu sunt ei mai aproape de cunoasterea adevarului, ca niste finite noi pe pamant? Pacat ca uitam de-a lungul vietii tot ce stiam la nastere…. Ca sa aflam alte lucruri … dar acel adevar absolut nu-l mai aflam niciodata. Eu cred ca copiii detin cheia acestui univers, nu noi adultii.

Cum repari o inimioara franta sau Desiring Delia

Delia si Matei, in parc,
exersand primii pasi

     Ma intreb de vreo saptamana daca intotdeauna fac ceea ce e mai bine pentru Matei; daca toate experientele  sunt benefice si pe termen lung, chiar daca ele sunt traite pozitiv, cu bucurie si entuziasm atat timp cat ele se petrec.  

    Matei al meu este indragostit. Atat cat poate fi indragostit un copil de doi anisori, adica atasat firesc de persoanele pe care le-a cunoscut, indragit si asimilat ca fiind parte din familie. 

    Pe Delia o cunoaste de cand avea sapte luni si doi dintisori mici si albi. Impreuna au descoperit lumea din jurul lor, de la zborul unui pui de vrabie pana la balaceala in apa unui lac. Au impartit aceleasi jucarii, acelasi meniu si de foarte multe ori aceeasi sticla de apa. Au deschis ochii lor mari rotunzi si veseli asupra cerului insorit, au dormit in londourile lor incapatoare, alineati, vara, sub umbra stejarilor batrani, au desenat primele lor linii  pe asfalt cu crete mari, colorate, ce abia incapeau in palmele lor mici. Au facut primii pasi impreuna si mai apoi au mers de manuta incet si domol la plimbare. 

    Delia e un copil de o frumusete rara; parul inelat imbracandu-i obrajii rozalii, ochii azurii, jucausi si brodati cu gene de matase ce poarta in ei toata lumina lumii, temperament adorabil, caracter puternic si curaj cat greutatea ei in aur. E sprintena, vioaie, foarte inteligenta si-ti citeste in ochi nu numai intentiile, ci si sinceritatea spuselor ori a faptelor. E un spirit ager, patrunzator si intuitiv, a umplut cu bucuria si indrazneala ei, zi de zi, lumea lui Matei.

Aflaţi mai multe »

Ce ma revolta!

    Daca as avea puterea si as lasa bunul simt deoparte as striga in gura mare pe strada si in parc cand vad situatii care ma revolta. si pentru ca nu se face asa ceva, strig aici in gura mare in speranta ca vor fi macar cateva mamici care vor vedea si poate vor invata sau vor prinde curaj sa spuna acelora care le revolta si pe ele.

      Zi de toamna superba  . Imi iau puiul sa iesim  in parc. Dilema desigur: cu ce ne imbracam . eu ca eu suport si frig si cald. dar puiului de om trebuie sa-i fie bine, confortabil, sa se poata juca si alerga in voie. ma uit si eu la termometru in casa, arata in jur de 20 de grade. bun, inseamna ca-i cald deci punem o gecuta usoara sau un pulover sau un hanorac peste o bluzita si un body, un pantalon de doc sau jeans si la joaca cu noi. ajung in parc stupoare... zici ca a venit baba iarna. majoritatea (adica aproape toti) copiilor sub trei ani sunt imbracati in geci de fash matlasate, eventual si un pulover pe dedesubt, unii au fulare, altii au caciuli groase de iarna. imi vine sa-i iau sa-i dezbrac cu mana mea. si mamicile de pe margine striga la ei sa nu alerge ca transpira.... pai mai femeie , de ce nu te imbraci tu in geaca de fash la 20 de grade afara sa vezi ce senzatii tari traiesti. deci pur si simplu nu pot sa pricep si pace.

     Pentru ca tot au fost asa zile calde si pline de culoare toamna asta (sau poate le-am vazut eu mai colorate privindu-le prin ochii copilului ) am profitat din plin sa iesim afara , sa ne luam ramas bun pana la primavara de la parcurile si locurile de joaca din vara. si iarasi am vazut si mi-am amintit si m-am revoltat. Dragi mamici, de ce iesitii cu puii afara daca domniile voastre vreti sa stati pe banca? pai pentru stat pe banca aveti sotzi , vecine. copilul vrea sa alerge , sa zburde ca un manz, sa-si incerce puterile, sa-si dezvolte imaginatia si sa adune cat mai multe informatii din natura. ce sa faca el pe banca? sa stea la barfa? si de ce-i mai scoateti in parc daca nu-i lasati sa se murdareasca? nu chiar sa-si puna pamant in cap dar nici sa se intoarca in casa ca scosi de la naftalina nu-i posibil . uitasem si eu cata bucurie simteam cand era toamna si mergeam prin frunzele adunate la marginea drumului. mi-a reamintit-o copilul meu care aduna zilnic tot praful din aceste frunze. si uit ca se poate murdari , vad numai fericirea lui.

         sunt doar cateva ganduri de mama pe care simteam nevoia sa le impartasesc.

by vavali

Scrisoare catre baietelul meu inca nenascut

   Dragul meu bebelus, iti scriu pentru ca simt sa-ti impartasesc mai mult decat cunosti deja – vocea, rasul, ritmul inimii, respiratia – vreau sa-ti impartasesc si gandurile mele. Te iubesc, iar nerabdarea de a te tine in brate o potolesc, uneori, cu lacrimi de dor. Imi este dor de tine desi inca nu te cunosc, decat din imagini si atingeri ale palmelor, din miscarile tale unduitoare si deseori jucause.
   Simt atata calda duiosie, atat de linistitoare bucurie interioara incat lacrimi line imi cad pe obraji, neasteptate, ca o iubire nerostita, nemarturisita, dar prezenta. Simt inlauntrul meu cat de mult te iubesc, desi esti o noua fiinta, necunoscuta si totusi simt subtil comunicarea, legatura, sufleteasca ce ne uneste.
  In fiecare dimineata te trezesti odata cu mine; te misti vioi, ca un salut matinal, ludic. Esti activ in timpul meselor, probabil iti manifesti bucuria pentru gustoasele fructe si delicioasele deserturi?! La fiecare plimbare prin parc, leganat probabil de mersul domol, adormi in timp ce eu inspir aerul umezit de batranul Danubius. Imi esti atat de drag…
  Adaug in jurnalul tau simtaminte si impresii noi despre aceasta noua experienta pe care mi-o oferi, caut detalii ale dezvoltarii tale, ma documentez despre ceea ce va urma si astept cu nerabdare noi mistere si trairi de experimentat. Ma simt minunat; ma simt sanatoasa, frumoasa, calma, vesela. Iti citesc, scriu, iar uneori iti citesc rugaciunile cu voce ridicata ca sa auzi si sa inveti si tu. Ascultam muzica: se pare ca preferam amandoi jazz – ca si tati, clasica si, in general, muzica slow.
  Perioada aceasta, in care vietuiesti inlauntrul meu, e cea mai frumoasa si benefica experienta de pana acum! Simt nevoia sa scriu si sa-ti citesc poezii. Admir fiecare fir de iarba si mangaind ramurile copacilor, florile verii acesteia, animale, constructii de lemn ori piatra iti vorbesc despre fiecare in parte, introducandu-te astfel in lumea inconjuratoare. E o magie tot ce simt! Pentru mine esti un dar al divinitatii, o rasplata a cerului, o implinire a sufletul meu, a feminitatii fiinte mele; simt ca tin Soarele in brate, ca stelele imi atarna in par, ca aerul ma imbraca in haina stravezie de liniste si pace. Ma faci sa ma simt iubita, luminoasa sufleteste si trupeste. Totul e nou, e frumos, e minunat!
  E august, suntem in Postul Maicii Domnului si ma rog Ei ca in bratele Sale sa te tina, micule prunc, pana cand va veni ziua cand te voi cuprinde si eu in bratele mele. Ma rog cerului ca pe toti sa ne ocroteasca si sa ne binecuvanteze cu sanatate sufleteasca si trupeasca, iar tie sa-ti daruiasca intelepciune si pricepere! Pe Iisus si pe Tatal Ceresc II rog sa te hranesca cu lumina Lor divina si sa-ti daruiasca bunatati si daruri folositoare sufletului tau! Pentru mine ma rog ca Maica Domnului sa ma indrume, sa ma calauzeasca in noua treapta a fiintarii mele. O rog sa ma invetete sa fiu asemeni Ei: o maicuta calda, senina, blanda, ajutatoare si iertatoare!

  Vreau sa stii, vreau sa-ti impartasesc tot ce simt; simt Iubire!!! Simt in mine toate anotimpurile laolalta, simt linistea si adancimea marilor, verdele si freamatul padurilor, sarea pamantului, vibratiile manastirilor in rugaciune, simt protectia Ingerilor, zambetul florilor, iubirea nestramutata a tatalui tau si te simt si pe tine, scumpul meu baietel. Esti prezent, esti aici, esti Iubire!
  Daca pana acum fericirea era construita din momente disparate, din franturi de vise, fragmente de timp, acum simt fericirea ca o permanenta palpabila, ca o stare constanta de liniste si de iubire, continua, fluenta. Tu si tatal tau imi daruiti atata iubire incat radiez! Oameni si lucruri, deopotriva, imi zambesc!

  Iti multumesc ca m-ai ales pe mine sa-ti fiu mama si te rog sa ma ierti daca am gresit fiintei tale cu gandul, cu vorba, cu fapta, cu voia sau fara voia mea. Ca orice om, impresionat de tragediile din jur, sunt uneori bantuita de temeri. Teama de a te pierde o alung cu credinta in divinitate. Conflictul interior nascut din aceasta temere, ce punea problema unei fatalitati, l-am rezolvat alegand finalitatea destinului meu, ca singura alternativa, cu credinta ca implinirea destinului meu ar fi rasplatita de existenta ta. Daca ar trebui sa aleg sa traiesc eu sau tu, as alege sa te nasti tu! Daca as ajunge in fata Lui Dumnezeu si m-ar intreba ce am facut cu viata mea, as raspunde ca te-am nascut pe tine!

Aflaţi mai multe »

Sa-ti fie dor

  Sa-ti fie dor de copilul tau cand doarme e unul din cele mai frumoase sentimente pe care le poate incerca o mamica. Ma intreba zilele trecute o doamna care nu este mama ce inseamna asta. Inseamna ca ti-e sufletul plin de iubire pentru puiul de om care doarme langa tine si abia astepti sa se trezeasca si sa-l auzi cum te striga, cum te intreaba, sa-i vezi zambetul fericit ca te regaseste langa el iar si iar.  by vavaly